Controale la ajutorul de încălzire
Dimensiune font:
Pietrenii care beneficiază de subvenţii la încălzire, sunt vizitaţi de funcţionarii primăriei. Aceştia verifică în teren dacă datele consemnate în dosare corespund cu realitatea. Inspectorii primăriei au de efectuat un număr de 581 de anchete în cazul persoanelor care beneficiază de ajutor de încălzire pentru combustibil solid şi 90 de controale pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale, dintr-un total de 5.500 de beneficiari. „Până la această dată, în urma verificărilor efectuate, nu am constatat nereguli. În acest sezon rece, spre deosebire de anul trecut, la cererea pentru acordarea ajutorului la încălzire, s-au depus şi documentele privind veniturile, componenţa familiei şi bunurile din proprietate. În cazul în care vor fi depistate nereguli, persoanele care au beneficiat în mod nejustificat de ajutoare la încălzire vor trebui să returneze banii”, au precizat reprezentanţii primăriei pietrene.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau