Controlor RATP, lovit în staţie!
Dimensiune font:
Unul dintre angajaţii regiei de transport public a fost victima unei agresiuni petrecute ieri după-amiază în staţia din faţa Sălii Polivalente, pe sensul de mers spre Podu Roş. Potrivit oficialilor din cadrul Departamentului Control, angajatul regiei ar fi coborât dintr-un autobuz care circula pe traseul 28, moment în care a fost lovit din spate de un individ care a luat-o la fugă. „Ne-a povestit că nu a apucat să-l vadă pe agresor şi că acesta ar fi avut în mână un obiect contondent. De altfel, a fost trimis imediat pentru o examinare medicală, având o rană sub ochiul stâng. Nu a fost vorba de vreun călător prins fără legitimaţie de călătorie. Bănuim că este vorba de o răfuială mai veche între agresor şi angajatul nostru”, spune Gabi Popescu, şeful Corpului Controlori din cadrul RATP. „Investigăm şi noi incidentul. În mod sigur salariatul nostru va depune plângere, aceasta şi în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale”, afirmă, la rândul său, Maricel Ghercă, administrator special al RATP. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau