Copil răpit și obligat să muncească la o stână. Agresorii vor face câte 6 ani de pușcărie
Dimensiune font:
Trei bărbaţi au fost condamnaţi în primă instanţă pentru trafic de minori, după ce au răpit un băiat de 12 ani şi ulterior alţi doi bărbaţi pentru a munci în regim de sclavie la stâna pe care o deţineau. Copilul a fost plasat sub protecţia statului pentru a fi recuperat după traumele răpirii.
Tribunalul Bacău i-a condamnat pe Ioan Negrea, Benone şi Marian Grezciuc la câte 6 ani de închisoare pentru trafic de minori şi trafic de persoane. Decizia nu este definitivă, fiind atacată la Curtea de Apel Bacău. Potrivit anchetatorilor, cei trei bărbaţi au răpit un copil de 12 ani şi doi bărbaţi, de 47 şi 59 de ani, pe care i-au dus la stâna pe care o deţineau pe raza judeţului Bacău, unde i-au forţat să muncească pentru ei, fără să îi plătească. Copilul a fost răpit pe 10 iunie 2017, când păzea oile unchiului său. Drama a avut loc pentru că ciobanul care l-a răpit îi propusese anterior să lucreze pentru el, dar când băiatul l-a refuzat, omul s-a enervat, l-a apucat de haine, l-a aruncat în maşină şi l-a dus la stâna lui.
Sursa - www.adevarul.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau