Discuții la Viena asupra concedierilor de la Rafo
Dimensiune font:
Administratorii societății Rafo Onești au se află, în prezent, la Viena, la sediul acționarului majoritar al rafinăriei, Petrochemical Trading, pentru discuții asupra intenției de acestuia de a disponibiliza, în Onești, 700 de salariați. Liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian, crede că aceste discuții vor avea loc până la sfârșitul săptămânii. “Avem speranța să ocolim încă o dată acest mare pericol care stă deasupra capetelor noastre – a spus Ion Marian, așa cum s-a întâmplat și în anul 2010, într-o situație similară.”
Rafo mai are 929 de salariați, dar rafinăria nu funcționează de ani buni și nici programul de modernizare a instalațiilor, început în 2008, nu mai poate continua, din lipsă de capital. Acționarul majoritar avea în intenție să acceseze un credit bancar de 330 de milioane de euro pentru aceasta, însă bancherii au solicitat garanții din partea statului român. Cum garanțiile nu au fost acordate până acum, nici creditul nu a fost pus pe rol. Efortul lunar pentru plata drepturilor salariale și acoperirea cheltuielilor aferente acestora este, în medie, de un milion de euro.
Sursa: ziaruldebacau.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau