Două infracţiuni, cazier curat
Dimensiune font:
* la darea de mită s-a decis clasarea, iar la conducerea fără permis a intervenit prescripţia
Cristian C. are un Fiat de culoare gri pe care-l conduce de ani buni, deşi n-a avut niciodată permis. Nu doar prin oraş, s-a încumetat să iasă din Iaşi şi să se aventureze pe drumurile judeţene, fără a avea vreo problemă. Până în seara de 17 iulie 2019, când se întorcea împreună cu prietena lui dintr-o vizită la ţară. A fost tras pe dreapta pentru un control de rutină şi a început să dea din colţ în colţ. Iniţial, le-a spus agenţilor că are un permis de conducere emis de autorităţile italiene, dar l-a uitat acasă. După ce poliţiştii l-au verificat în baza de date, a recunoscut că n-a susţinut în viaţa lui examenul necesar dobândirii carnetului de şofer. Le-a zis că n-are la el decât o sută de euro, arătându-se dispus la o dare de mită pentru ca ei să închidă ochii şi să-l lase să plece cu maşina. N-au acceptat tranzacţia, dar nici n-au avut inspiraţia să filmeze episodul cu camera din dotare.
Astfel, dosarul penal pentru „dare de mită” a fost deschis chiar degeaba. La audieri, Cristinel a negat că ar fi scos din buzunar vreun ban, lucru adevărat. Doar a spus că are o sută de euro. Ca atare, procurorul de caz a clasat dosarul. Din lipsă de probe. Rămăsese doar cel pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.
Nici acesta n-a mai ajuns la judecata de fond, ancheta s-a tot tărăgănat, rechizitoriul fiind gata abia în luna martie a acestui an. Mult prea târziu, judecătorii n-au avut altă variantă decât să constate împlinirea termenului de prescripţie şi au dispus încetarea procesului penal. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau