Elevii suceveni premianţi la Jocurile Naţionale Special Olympics România
Dimensiune font:
Elevii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) „Sf. Andrei” din Gura Humorului au participat, în perioada 31 mai - 3 iunie, la cel mai mare eveniment sportiv din 2013 pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale, Jocurile Naţionale Special Olympics România. La evenimentul organizat de către Fundatia Special Olympics, în Cluj - Napoca, au participat peste 300 de tineri care au concurat la probe de atletism şi înot.
Sportivii de la CSEI „Sf. Andrei” au fost susţinuţi şi antrenaţi de către prof. Creţ Rodica şi prof. Daniela Mihăilă, în baza sportivă a şcolii şi la piscinele din oraşul Gura Humorului.
Elevii, Cătălin Istrate (locul II - înot, locul II - atletism), Cristina Calenciuc (locul IV - atletism, locul I - înot), Mariana Smîntancă (locul II - atletism, locul I - înot) şi Monica Lorincz (locul I - atletism, locul II - înot) au fost premiaţi cu medalii, diplome şi cadouri de la sponsori.
Cu ocazia acestui eveniment s-a făcut şi evaluarea stării de sănătate a concurenţilor care au primit ochelari de soare, iar cei cu afecţiuni oculare, ochelari de vedere.
Cele trei zile de concurs au fost un prilej de a lega prietenii încurajaţi de o atmosferă veselă, plină de muzică şi mişcare.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj, al Fundatiei Vodafone România şi în parteneriat cu Asociatia Down - Centrul Educaţional Raluca, Centrul de Zi „Sfânta Maria”- APAHNP (Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj.
Irina Bucşinescu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau