Esplanada Mimoza nu va fi gata la timp!
Dimensiune font:
Ieri, pe şantierul din Păcurari încă se turnau cofraje. Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a semnalat în repetate rânduri că activitatea pe acest şantier este foarte lentă. Muncitorii au sărit deja din termenul de patru luni acordat pentru încheierea lucrărilor
Reporterii „Evenimentului Regional al Moldovei” au atras atenţia în repetate rânduri că pe şantierul deschis în această vară pe esplanada „Mimoza”, din Păcurari, se bate pasul pe loc. După două luni scurse de la începerea lucrărilor, nu se reuşise decât demontarea dalelor şi turnarea câtorva structuri din beton, cele care vor avea rolul de pergole. „Alţii făceau munca asta într-o lună, după care treceau la elementele de peisagistică”, susţinea la vremea respectivă un ieşean din Păcurari. O lună mai târziu se mai turnaseră două jardiniere, ceea ce îi determinase pe din nou rezidenţi să susţină că şantierul nu va fi gata la timp. „Este greu de spus dacă termenul va fi respectat. Dacă mai şi plouă, atunci, cu siguranţă, vor avea nevoie de o lună-două în plus”, spunea un alt locuitor.
Ne prind alegerile cu şantierul nefinalizat!
La felul cum arăta şantierul ieri, 7 octombrie, este clar că acesta nu va fi finalizat la timp. Iniţial, fusese avansată data de 1 mai pentru deschiderea şantierului, însă, de fapt, lucrările au început în a doua jumătate a lunii iunie. Practic, termenul limită ar fi 20 octombrie, care, doar printr-o minune ar putea fi respectat. Poate şi din acest motiv, ieri, pe şantier lucrau 20 de oameni, cifră-record pentru firma Elitconstruct SRL, care, anterior, nu catadicsise să aducă mai mult de 4-5 meseriaşi. „Au mai fost proiecte în Iaşi, cu reabilitarea unor esplanade. Dacă vor munci aşa cum s-a lucrat la Hală, ne prind viitoarele alegeri”, spuneau cetăţenii din zonă, al căror „pronostic” iată că se adevereşte. Evident, activitatea pe şantier se rezumă la turnarea structurilor de beton, fără să se vadă nimic în ceea ce priveşte elementele de peisagistică. Iar cum cifrele proiectului presupun, dincolo de reabilitarea esplanadei, amenajarea de spaţii verzi pe o suprafaţă de 1.646 mp, alei pietonale din pietriş – 900 mp, loc de joacă pentru copii – 514 mp, lucrări de gazonare şi alte lucrări de arhitectură peisagistică, este greu de crezut că toate aceste lucruri vor fi terminate în următoarele două săptămâni. Tudor DAMASCHIN
* * *
743.477 LEI, fără TVA
Aceasta este suma cu care firma Elitconstruct a câştigat licitaţia organizată de municipalitatea ieşeană pentru modernizarea esplanadei „Mimoza”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau