Fără publicitate la alcool şi ţigări în preajma şcolilor
Dimensiune font:
Poliţia Locală derulează în această perioadă o acţiune de identificare a tuturor problemelor existente în jurul şcolilor, grădiniţelor şi liceelor din Iaşi, care se rezumă la starea căilor de acces, starea vegetaţiei, semnalizarea rutieră şi zone infracţionale. Mai mult, poliţiştii vor fi atenţi şi la sectorul de publicitate, în ceea ce priveşte publicitatea de ţigări şi băuturi alcoolice în apropierea şcolilor, grădiniţelor şi colegiilor. „Vom face aceste identificări după care vom lua măsuri urgente pe toate aspectele semnalate în momentul de faţă sau pe alte aspecte care vor apărea în urma verificărilor făcute de către poliţiştii locali”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. Totodată, viceprimarul a avut o discuţie similară cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, în cadrul căreia s-au atins şi aspecte ce ţin de continuarea unor investiţii în şcoli. „O să încercăm în acest an să finalizăm câteva investiţii începute de la buget, precum şi investiţiile pe fonduri europene care înseamnă reorganizare, aşa cum este cazul Şcolii Kogălniceanu, precum şi pentru investiţii viitoare cu săli de sport, extinderi şi alte investiţii care or să apară pe parcursul anilor viitori. Avem în vedere să continuăm lucrări prin rectificare de buget la Şcoala Sanitară, Colegiul Octav Băncilă, Şcoala Vasile Conta, Liceul Negruzzi şi Liceul Eminescu, dar şi pe zona industrială, la Liceul Ştefănescu. Totodată încercăm să mai facem lucrări de extindere la Şcoala nr. 22, acolo unde avem nevoie de nişte laboratoare, şi săli de sport la Şcoala Ion Creangă din Păcurari şi Şcoala V. Alescandri”, a declarat viceprimarul. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau