Fiul fostului director al Direcţiei Silvice Vaslui a fost strivit într-un accident
Dimensiune font:
Şoferul maşinii era beat criţă
Sebastian Copacinschi (32 ani), din Huşi, fiul fostului director al Direcţiei Silvice Vaslui şi-a pierdut viaţa noaptea trecută într-un accident de circulaţie, produs pe DN 24 B, în comuna Creţeşti, anunţă adevărul.ro. Tânărul se afla alături de un prieten, Eduard Râpanu (32 ani) într-un autoturism Skoda, condus de un taximetrist din municipiul Huşi, Marius Mândru (37 ani) şi se îndreptau pe direcţia Huşi - Crasna. La un moment dat, pe raza localităţii Satu Nou, comuna Creţeşti, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive, conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu maşina într-un cap de pod. În urma impactului violent toate cele trei persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Municipal din Huşi. Dintre toţi, Sebastian Copacinshi a suferit cele mai grave leziuni, fiind diagnosticat cu fractură de bază de craniu. Transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, tânărul a decedat câteva ore mai târziu. Conducătorul auto a suferit traumatisme la membrele inferioare şi un traumatism lombar, în timp ce celălalt pasager a suferit un traumatism cranio cerebral şi, de asemenea, un traumatism lombar. Starea lor, spun medicii este stabilă. Surse din cadrul spitalului huşean susţin că toţi cei trei tineri din autoturism se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, în momentul producerii accidentului, şoferul aflându-se într-o avansată stare de ebrietate.
Sebastian Copacinschi era căsătorit şi era tatăl a doi copii. Tatăl său, Lucian Copacinschi, care de-a lungul anilor a ocupat funcţia de şef al Ocollului Silvic Huşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau