Foc pus intenţionat în dormitorul unei case din localitatea Vuliva
Dimensiune font:
Poliţiştii au demarat o anchetă
Militarii Detaşamentului de pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Frătăuţii Noi, au intervenit în noaptea de joi spre vineri, cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Costel F., din satul Vuliva, comuna Frătăuţii Noi. Incendiul a fost anunţat prin apel la 112, la ora 23:46, iar la sosirea echipajelor, ardea cu flacără interiorul unei camere din locuinţă, existând pericol de propagare a focului la întreaga construcţie şi la anexele gospodăreşti. „ Au ars obiecte de mobilier şi materiale textile -pături, covoare şi altele din dormitor. S-au degradat pereţii şi tavanul încăperii, pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, precum şi tâmplăria din lemn. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a precizat plt. adj Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:05, iar pompierii au salvat casa, anexele gospodăreşti şi 25 de păsări de curte, neînregistrându-se victime omeneşti.
Cel mai probabil focul a fost pus în urma unui scandal familial, poliţiştii derulând o anchetă în acest sens.
Incendiu în localitatea Ciumuleşti
Tot în noaptea de joi spre vineri,militarii Detaşamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vadu Moldovei, au intervenit cu 3 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Elenei P., din satul Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei. Existenţa flăcărilor a fost anunţată prin apel la 112, la ora 23:41, iar câns au ajuns pompierii, ardea locuinţa proprietarei, construită din lemn, fără pericol de propagare a flăcărilor. Potrivit plt. adj Alin Găleată, incendiul a fost lichidat la ora 1:15 dar casa de locuit a ars în proporţie de 50%.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat. Pompierii au salvat restul locuinţei, neînregistrându-se victime omeneşti.
Irina BUCŞINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau