(FOTO-VIDEO) Burtoşii de la Locală dorm în picioare
Dimensiune font:
* reprezentanţii Poliţiei Locale şi-au recunoscut ineficienţa
În timp ce infractorii bântuie pe străzile Iaşului, burtoşii de la Poliţia Locală închid ochii. Ieşenii au putut observa pe străzile Iaşului poliţişti locali graşi, trecuţi de suta de kilograme, care merg agale printre infractori. Chiar dacă, printr-o minune ar fi martori la comiterea vreunei infracţiuni, burtoşii cu caschetă de local nu ar putea prinde infractorul din cauza... şuncii. Mai mult, durduliii se plimbă cu maşinile de serviciu pe bani publici cheltuind carburantul fără scop, chiar dacă ieşenii le reclamă zilnic ilegalităţi comise în cartierele din municipiu. Contactaţi telefonic pentru a afla modul de „acţiune” al poliţiştilor locali cu „greutate”, reprezentanţii Poliţiei Locale ne-au dat un răspuns cât se poate de elocvent în ceea ce priveşte activitatea instituţiei. „Toţi poliţiştii sunt dotaţi cu staţii de emisie-recepţie, iar în cazul în care observă infractorul fugind anunţă colegii şi Poliţia Naţională. Nu trebuie să fugă după infractor, pentru că toate echipajele din zona respectivă intervin”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. Cu alte cuvinte, reprezentanţii instituţiei şi-au recunoscut ineficienţa, soluţia fiind tot Poliţia Naţională. (A. Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
adrian
Sep 06, 2013
miroase de la o posta a razbunare personala..probabil vreun "sefulet"de la fituica evenimentul a luat vreo amenda ceva si acum lasa ca le arata el
vasiliu
Sep 06, 2013
pai in cazul asta daca activitatea lor se rezuma la a se plimba si a anunta prin statie,iar politia nationala sa prinda infractorul,atunci de ce trebuie sa platim o turma de indivizi??incropim o echipa de voluntari,eventual ii luam si pe cei care primesc ajutor social (ca tot trebuie sa munceasca 7 zile pe luna) si anunta ei prin 112 ce probleme sunt in zona.
Adauga comentariul tau