Imaginaţia debordantă a hoţilor ieşeni

Dimensiune font:

| 03-09-2024 06:43

Despre hoţii Iaşului, cei care operează în magazine, sparg locuinţele oamenilor sau fură în mijloacele de transport în comun am scris destul de recent. Prin prisma pedepselor blânde pe care le primesc, punctând, totodată, uşurinţa cu care sunt prinşi. De când cu camerele de supraveghere, plantate tot mai des de-a lungul şi de-a latul urbei. Ba chiar şi în satele din judeţ.

Acum, ne oprim asupra imaginaţiei debordante a „pensetarilor”, care au ajuns să fure cele mai neaşteptate lucruri. Farfurii şi tacâmuri, lopeţi folosite la căratul dulciurilor subtilizate, lenjerie intimă pentru bebeluşi şi copii de vârstă mică, lumânările din biserică, gazul metan din ţeavă ori armăsarul lăsat să pască liber. Şi e vorba doar de cazurile finalizate de către magistraţi în ultima săptămână din august. Dacă am lua în considerare cele opt luni scurse până acum din acest an, ar ieşi de-un almanah destul de gros.

Ciocolată şi lopeţi

R.V.E. e un cleptoman tipic, unul care fură doar pentru a fura, nu contează ce anume, hoţiile fiind un adevărat drog, decare nu poate scăpa. În ultimii ani, a fost prins de şase ori în flagrant, n-a apucat să se bucure deloc de roadele „muncii sale”. A început cu un magazin de bricolaj din apropierea pieţei Nicolina. Acolo, de pe rafturile de la raionul raionul „Scule şi unelte”, a înşăcat două mânere clic pro, o cheie reglabilă, trei mânere cu clic şi trei lopăţele, pe care le-a ascuns în hainele cu care era îmbrăcat. A trecut relativ uşor de casele de marcat, dar a fost oprit de către agentul de pază. Probabil, voia să se folosească de aceste ustensile la următoarele furturi. Cine poate şti?

La scurt timp, s-a reprofilat pe dulciuri, renunţând complet la scule. A debutat furibund: trei ciocolate cu lapte, trei din ălea albe, cu căpşuni, apoi a majorat norma. Alte şapte ciocolate cu lapte şi cinci tablete de ciocolată amăruie. După încă şase asemenea produse, s-a reorientat din nouă. Spre jucării. Cariera i s-a sfârşit o dată cu prinderea în flagrant, având asupra lui şase cutii cu bomboane de ciocolată. N-a reuşit să se delecteze cu nimic din toate aceste dulciuri, prejudiciile fiind recuperate de fiecare dată. Cu toate acestea, judecătorii l-au pedepsit, punându-l la plata unei amenzi penale de 3.000 lei. Ar mai fi de remarcat aria foarte restrânsă în care a operat. Doar zona adiacentă pieţei Nicolina.

Violator reprofilat pe furtul de chiloţei pentru copii

În a doua jumătate a deceniului trecut, Dorin S. (24 de ani, în clipa de faţă) a făcut ceva puşcărie în urma unui viol. După liberare, părea să se fi cuminţit, a început o relaţie de concubinaj, în urma căreia au apărut doi copilaşi. Tânărul lucrază ca zilier în construcţii şi e plătit destul de bine pentru munca sa. Astfel, deşi avea ceva bani puşi deoparte, a decis să se apuce de furtişaguri, ca să aibă din ce face cadourile de Crăciun pentru copiii săi, o fetiţă şi un băieţel. N-a gândit prea mult planul de acţiune, a operat chiar rudimentar. Ziua, în amiaza mare, într-un stand din Palas Mall. S-a dus ţintă la raionul pentru copii, a luat de pe rafturi jerseuri şi chiloţei, le-a băgat sub haină, fără a le mai scoate siguranţele. Aşa că, imediat ce a ajuns în dreptul casei de marcat, s-a pornit alarma. Speriat, a aruncat produsele furate, încercând să scape prin fugă. N-a reuşit, fiind ajuns din urmă şi imobilizat de către agentul de pază, la nici zece metri de la ieşire.

Prejudiciul s-a recuperat, dar el de puşcărie n-a scăpat. Din cauza antecedentelor. Pedeapsa, un an şi zece luni de detenţie.

Până şi lumânările din biserică... Autor: un gay

Alin C. face parte din comunitatea gay, nu are un domiciliu stabil, a locuit o vreme în Constanţa, dar acolo erau prea mari variaţiile sezoniere în ce priveşte relaţiile amoroase. Iarna, practic nimic, nici ţipenie de turist, doar cei câţiva localnici de care era sătul. Aşa că a venit la Iaşi, acum patru ani, chiar de Sfânta Paraschiva. A vizitat mai multe biserici, dar în căutare de noi parteneri. S-o şi fi rugat pentru a-i găsi mai repede, greu de spus. Cert e că s-a obişnuit cu mersurile din lăcaşurile de cult, a văzut că lumânările se vând constant bine, că încasările rămân în sertar, aşa că a dat atacul la Mânăstirea Piatra Sfântă. A luat şi lumânările şi banii, dar nu şi minimele măsuri de precauţie. Nu s-a gândit că acolo ar putea fi amplasate camere de supraveghere. Erau.

Investigatorii l-au identificat rapid, deoarece are un cazier bogat, infracţiuni comise în diverse oraşe, precum Bistriţa, Râmnicu Sărat, Cluj, Brăila etc. Tot furturi, în mare parte, dar şi abateri de la regimul rutier.

Cei de la Judecătoria Iaşi au avut ceva treabă cu descontopirile şi recontopirile pedepsei, iar rezultatul final a fost tare neplăcut pentru minoritarul sexual. Patru ani şi opt luni de închisoare în regim de detenţie, plus o amendă penală de 2.500 lei.

La început, a furat doar curent.  Apoi şi gaz metan. Cinci ani, cu executare

Cât timp a stat în puşcărie, Emil N. (69 de ani) a învăţat multe. Printre chestiunile asimilate acolo, a prins cum se fac instalaţiile clandestine de ocolire a contoarelor de curent electric şi de gaz metan. Din decembrie 2017, după ce a fost eliberat, s-a stabilit într-o comună de pe lângă Huşi. Casa în care s-a mutat fusese deconectată de la reţelele de gaz şi electricitate, iar el nu s-a sinchisit să meargă pe cale oficială. A pus în aplicare ce ştia din închisoare. Mai întâi, s-a racordat clandestin la reţeaua electrică. Apoi şi la cea de gaz metan. Deşi prins de 11 ori şi avertizat că, prin ceea ce a făcut, riscă să arunce în aer nu doar casa în care locuieşte, ci întreaga comună, infractorul nu s-a potolit. A continuat să remonteze improvizaţiile până la arestarea sa preventivă din toamna trecută. În mai, anul acesta, Judecătoria Huşi l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de cinci ani, cu executare în regim de detenţie.

Omul n-a fost deloc mulţumit de sentinţă şi a atacat-o imediat la Curtea de Apel Iaşi. În motivarea demersului, apelantul a apreciat că pedeapsa e prea severă în raport cu vârsta sa şi cu gravitatea celor 11 fapte comise. Magistraţii ieşeni au zis că nu şi că rămâne aşa cum au stabilit omologii lor huşeni.

Un armăsar răpit pentru o iapă virgină

Aproape cinci ani a tot sperat Vasile D. că va scăpa de proces şi că nu va fi judecat pentru furtul arhaic ce l-a comis în noaptea de 22 spre 23 octombrie 2019, pe imaşul satului Ţipileşti, comuna Popricani, satul său de baştină. Ideea comiterii infracţiunii i-a venit după ce a tot calculat şi iar a calculat, constatând că n-are de unde să strângă banii necesari pentru a cumpăra de la un consătean o iapă foarte tânără, virgină, de culoare neagră, animal ce îi plăcea foarte mult. L-a întrebat pe stăpânul acesteia dacă n-ar fi interesat de un schimb. Iapa contra unui armăsar. Individul a răspuns afirmativ, iar Vasile a trecut la treabă. A pândit câteva ore bune, până ce proprietarul armăsarului pomenit (un roib de culoare roşu-deschis) a lăsat animalul să pască nesupravegheat şi priponit superficial. Vasile l-a dezlegat şi l-a dus la cel cu iapa, s-a făcut târgul, era foarte mulţumit.

Doar că momentul euforic nu s-a prelungit deloc. În zori, păgubit a sesizat poliţia din comună despre furtul cabalinei, au inceput cercetările şi aşa s-a ajuns la autor. Nefiind ceva grav, iar prejudiciul deja recuperat, ancheta a trenat, rechizitoriul fiind gata abia în vara acestui an. Săptămâna trecută, dosarul a trecut de camera preliminară şi urmează să înceapă judecata.

***

Astea au fost doar cazurile insolite asupra cărora judecătorii s-au pronunţat în cursul săptămânii trecute. Cazuri ce întăresc afirmaţia din titlu: hoţii ieşeni au o imaginaţie debordantă. Marcel FLUERARU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Prețul cărnii de miel provoacă furia consumatorilor
13/04/2025 21:48

* „Dacă unii cer pe 1 kg de rosii - romanesti, spun ei, 70 lei/kg, 49 de lei pe 1 kg de carne de miel este ok”, e primul dintre comentariile la o postare a unui fermier care vinde carnea de miel cu ...

Romsilva cumpără peste 4.000 de hectare de pădure în Neamț – Cea mai mare achiziție din istoria instituției
13/04/2025 20:00

Regia Natională a Pădurilor – Romsilva anuntă cea mai amplă achizitie de teren forestier realizată vreodată in numele statului roman. Este vorba despre peste 4.000 de hectare de pădure situate in z ...

Bucuria întâlnirii cu Hristos, în sufletul orașului
13/04/2025 17:35

În Sambăta lui Lazăr, Arhiepiscopia Iaşilor a continuat o traditie seculară, organizand Pelerinajul de Florii, pregătind sufletele credinciosilor pentru Duminica Intrării Domnului in Ierusalim si pe ...

Traficanții de droguri prinși de DIICOT nu lucrează la Recuperare!
13/04/2025 17:19

După ce, săptămana trecută, un medic rezident si un asistent medical au fost retinuti de procurorii DIICOT sub acuzatia de trafic de droguri de mare risc, conducerea Spitalului de Recuperare din Iasi a tinu ...

Săptămâna Mare. O călătorie interioară între tradiție, tăcere și lumină
13/04/2025 16:50

Astăzi incepe Săptămana Mare, cu sapte zile de reculegere, sapte praguri către lumină, sapte pasi spre linistea interioară. Pentru multi dintre noi, Săptămana Patimilor este cea mai intensă si mai inc� ...

 Salina Târgu Ocna s-a redeschis cu măsuri sporite de siguranță și program extins, inclusiv de Paști
13/04/2025 16:48

După aproape sase luni de pauză, Salina Targu Ocna din judetul Bacău isi primeste din nou vizitatorii, incepand de astăzi, in conditii de maximă sigurantă. Decizia de redeschidere vine după o serie de lu ...

Accident pe trecerea de pietoni, la Roman
13/04/2025 16:33

Un minor şi un adult au fost accidentaţi, vineri, de un autoturism, in timp ce traversau o stradă din municipiul Roman pe trecerea de pietoni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. &l ...

Frumusețea matură. Eleganța ridurilor asumate
13/04/2025 16:21

Cafenelele au fost pline  in ziua de Florii. Tineri si varstnici deopotrivă au iesit pe terase, pentru a se bucura de razele unui soare asteptat demult. În ciuda vremii destul de reci, s-au asezat l ...

Piețele Iașului, oglinda economiei locale
13/04/2025 15:51

Diminetile in pietele Iasului incep cu un zumzet aparte. Nu e doar vanzare, ci viată. Între grămezi de ceapă verde si cartofi vechi ca o guvernare obosită, intre tipete vesele si replici acide, se tes ...

La Vaslui, primele insule ecologice cu acces pe bază de card stârnesc nemulțumiri printre locatari
13/04/2025 15:50

În mai multe zone din municipiul Vaslui au fost instalate primele insule ecologice inteligente, un sistem modern de colectare selectivă a deseurilor menajere. Dotate cu containere compartimentate, accesi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei