În paşi de dans, cu persoanele cu handicap
Dimensiune font:
Asociaţia Naţională de Prevenire a Îmbolnăvirii şi de Sprijin a Pensionarilor de Boală - ANPIS din Iaşi derulează, începând din acest an, proiectul „We Can Dance!”, finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acţiune. Obiectivele proiectului vizează creşterea nivelului de conştientizare asupra problemelor cu care se confruntă tinerii cu dizabilităţi şi promovarea sentimentului de solidaritate şi toleranţă faţă de aceştia. Grupul ţintă este reprezentat de 10 tineri fără dizabilităţi - voluntari ai ANPIS, şi 5 tineri cu dizabilități fizice - elevi ai Grupului Şcolar „Ion Holban” Iaşi. Printre activităţile ce se vor derula în cadrul proiectului se află şi organizarea unui spectacol de dans, cu învăţarea şi exersarea unor elemente de coregrafie. „Proiectul sprijină creativitatea şi antreprenoriatul apelând la latura artistică, dansul, ca liant în comunicare şi relaţionare între tinerii cu şi fără dizabilităţi”, a declarat Ionel-Radu Ţuţu Mitache, coordonator proiect. Perioada de implementare a proiectului este 7 ianuarie-7 iulie 2013 iar valoarea totală este de 5.400 euro, din care 450 de euro reprezintă cofinanţarea ANPIS. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau