Incendiu la o grădiniţă din Vaslui
Dimensiune font:
Focul a cuprins clădirea în care învaţă preşcolarii din satul Pribeşti, comuna Codăeşti
Un incendiu a izbucnit la grădiniţa din localitatea Pribeşti, comuna Codăeşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale, dintre care două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la grădiniţa din localitatea Pribeşti. La intervenţie a participat şi echipajul care încadrează autospeciala de stingere cu apă din cadrul SVSU Vaslui. Au ars circa 10 metri pătraţi de planşeu şi astereală din lemn. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coşul de fum neprotejat faţă de materialele combustibile din apropiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Inspectorul general şcolar adjunct, Cristiana Botan, a anunţat că ieri cei peste 20 de preşcolari de la Grădiniţa Pribeşti nu au mers la cursuri, ei urmând să îşi reia activitatea începând de astăzi într-o sală care va fi amenajată în incinta şcolii.
Miruna NEACŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau