Indemnizaţii pentru bolnavii care fac accident vascular
Dimensiune font:
Accidentele vasculare au cunoscut o creştere simţitoare, iar trendul se menţine ascendent * specialiştii sunt alarmaţi de gradul de mortalitate în rândul celor cu accidente cardiovasculare, mulţi bolnavi ajungând la spital atunci când nu se mai poate face nimic pentru ei * o veste bună pentru toţi aceşti bolnavi e legată de faptul că vor putea beneficia de indemnizaţii de handicap
Sute de vasluieni ajung la spital în stare gravă cu accidente vasculare. „Şase accidente vasculare am avut într-o singură gardă, iar dintre acestea trei sunt în stare foarte gravă. De altfel, mortalitatea la neurologie este de 5 la mie, foarte mare. Foarte mulţi bolnavi vin cu stări supra acute. Cauza ACV este hipertensiunea, fenomenele de ateroscreloza care le întâlnim acum şi la tineri, bolile de inima, în special bolile embolice. Stesul diabetul, sedentarismul sunt de asemenea cauze ale accidentelor vasculare”a spus Lelia Croitoru, director medical SJU Vaslui.
Dosare de pensie pentru victimele AVC
Sute de vasluieni care au rămas cu hemiplagie sau hemipareză în urma unui accident cerebral vascular (AVC) vor beneficia de indemnizaţie de handicap şi de însoţitor. Ei pot deja să depună dosarul pentru obţinerea indemnizaţiei de handicap. Ministerul Muncii şi cel al Sănătăţii au semnat un ordin prin care atacul vascular cerebral redevine o afecţiune care îi permite bolnavului să obţină un astfel de ajutor de la stat. Pe lângă banii pe care-i vor primi lunar, aceşti pacienţi vor fi scutiţi de la plata unor impozite şi vor avea transport gratuit. Ordinul semnat de cele două ministere reintroduce după 7 ani accidentul vascular cerebral pe lista bolilor care pot genera handicapuri grave şi care permit bolnavului să beneficieze de ajutor de la stat. Nu toţi cei care au suferit un accident vascular cerebral vor primi certificat de handicap, ci doar aceia care au nevoie de ajutorul unei persoane pentru a se deplasa, pentru a se mişca sau pentru a se îngriji.
Simona POP
Valoarea indemnizaţiei este de 292 de lei în cazul persoanei încadrată în grad de handicap grav, iar încadrarea în grad accentuat înseamnă o indemnizaţie de 234 de lei. Indemnizaţia de însoţitor este echivalentul salariului minim pe economie, adică 850 de lei brut, ceea ce înseamnă în jur de 600 de lei net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau