Îngrijiri medicale la domiciliu în valoare de 26.000 de lei
Dimensiune font:
Casa de Asigurări de Sănătate a achitat 250.000 lei pentru dispozitive medicale şi 89.705 de lei pentru servicii medicale de recuperare
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a suplimentat fondurile alocate, în acest an, judeţului Suceava, pentru derularea programelor naţionale de oncologie şi diabet, cu suma de 4,5 milioane de lei, anunţă Anda Sălăgean, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava. Astfel, la începutul lui septembrie, suplimentarea pentru programul de oncologie s-a ridicat la 2,48 milioane de lei, în timp pentru eliberarea medicamentelor, prin programul naţional de diabet, s-a alocat circa 2 milioane de lei.
Rectificare bugetară de 19 milioane de lei
Potrivit Andei Sălăgean, în urma rectificării bugetului de stat, CNAS a alocat judeţului Suceava fonduri suplimentare destinate medicilor de familie; medicilor de specialitate clinică; segmentului de recuperare a sănătăţii; furnizorilor de servicii medicale paraclinice, respectiv laboratoarelor de analize medicale, radiologie şi imagistică medicală; pentru medicamente cu sau fără contribuţie personală, cât şi pentru îngrijiri medicale la domiciliu şi dispozitive medicale. „Totalul suplimentat prin rectificarea bugetară este de 19,4 milioane de lei”, a spus oficialul CJAS. Pe de altă parte, pentru serviciile prestate către asiguraţi, în baza actelor adiţionale sau contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medico-farmaceutice, în august Casa de Asigurări de Sănătate a decontat, printre altele, 16,49 milioane de lei pentru medicamente; 12,96 milioane de lei pentru spitale; 5,75 milioane de lei pentru medicamente utilizate conform programelor naţionale de sănătate; 2,88 milioane de lei pentru servicii medicale în asistenţa medicală primară; 2,14 milioane lei pentru prestaţii medicale acordate în statele UE şi 1,76 milioane de lei pentru servicii medicale în asistenţa medicală pentru specialităţi clinice.
Lidia Diaconu
Cea mai mică sumă, de 26.000 de lei a fost decontată pentru îngrijiri medicale la domiciliu, timp ce 28.725 de lei s-a achitat pentru centrul de permanenţă, 250.000 lei pentru dispozitive medicale şi 89.705 de lei pentru servicii medicale de recuperare
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau