Întreprinzătorii din Vaslui declară stare de necesitate
Dimensiune font:
* agenţii economici cer un program special pentru redresarea economică * ei susţin că fără măsuri speciale din partea statului, zona se va scufunda şi mai mult în sărăcie * ca soluţii, ei au avansat lansarea de investiţii şi reducerea CAS
Reprezentanţii oamenilor de afaceri din Vaslui au cerut Prefecturii şi Consiliului Judeţean să solicite de la Guvern aplicarea unui program special pentru judeţ, cu scopul de a diminua decalajul economic imens existent între Vaslui şi alte zone din ţară.
Cel mai sărac judeţ
Ovidiu Copacinschi, preşedintele Asociaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (APIMM), a precizat că măsurile de sprijinire a judeţului Vaslui trebuie să vizeze finanţările asigurate din fondurile structurale europene. „Din punct de vedere economic, judeţul Vaslui este pe ultimul loc în ţară. Trebuie să se solicite măsuri compensatorii, prin aplicarea unui program special care să acopere cerinţele mediului de afaceri şi să recupereze rămânerea în urmă a Vasluiului. Pentru ca guvernarea să revină Uniunii Social Liberale, Vasluiul a oferit un sprijin imens, iar această structură trebuie să sprijine, acum, judeţul”, a spus Ovidiu Copacinschi. În perioada imediat următoare, patronatul local va întocmi un proiect-program, iar după discuţiile cu autorităţile judeţului, memoriul va fi transmis la Bucureşti.
Lansarea de investiţii şi reducerea CAS, salvarea patronilor
Ionel Constantin, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA), a recunoscut că economia nu merge, iar pentru relansarea producţiei trebuie luate măsuri de urgenţă. Constantin a adăugat că la toate întâlnirile pe care le-a avut cu premierul, cu miniştrii şi alţi reprezentanţi guvernamentali, a făcut lobby pentru judeţul Vaslui. „Sunt câteva lucruri care trebuie rezolvate cât mai repede. În prezent, există frica oamenilor de afaceri că nu vor fi creditaţi. De asemenea, cerem ca să se opereze corecţiile necesare la Codul Fiscal şi treptat să se lărgească aria de impozitare”, a spus Ionel Constantin. Reducerea CAS, precum şi repornirea investiţiilor care stagnează sunt prioritare pentru mediul de afaceri. „Noi ne dorim ca demersul nostru la Guvern să fie complementar cu cel al autorităţilor judeţene”, a spus Ionel Constantin. (Simona Pop)
La jumătatea anului 2013, rezultatele înregistrate de operatorii economici din judeţul Vaslui nu sunt deloc bune. Foarte multe societăţi continuă să se confrunte cu lipsa de comenzi şi de lichidităţi, pe fondul scăderii cererilor din partea consumatorilor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau