Jandarmii nemţeni au fost pregătiţi pentru a lupta cu drogurile
Dimensiune font:
Timp de patru zile, 25 de jandarmi au urmat cursuri de formare iniţială în domeniul prevenirii consumului de droguri
Săptămâna aceasta, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ, au desfăşurat la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), sesiunea de formare cu tema „Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri”. „Pe parcursul a patru zile, 25 de jandarmi au fost pregătiţi intensiv, li s-au prezentat date despre droguri, clasificarea lor, efectele drogurilor şi cum pot fi recunoscuţi cei care se află sub influenţa drogurilor, date din raportul European şi Naţional 2012, aspecte legislative, politici naţionale de prevenire şi combatere a drogurilor, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive. De asemenea, jandarmii au fost informaţi despre serviciile de asistenţă oferite la nivel naţional, dar şi local, prin structurile Agenţiei Naţionale Antidrog”, a spus Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvânt al IJJ. Scopul acestei pregătiri este de a întări relaţiile interinstituţionale şi de a concepe şi a desfăşura proiecte de prevenire a consumului de droguri la nivelul judeţului Neamţ.
Ingrid Ciofoaia
Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a iniţiat un proces amplu de formare iniţială în domeniul prevenirii consumului de droguri destinată personalului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul structurilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi lucrătorilor jandarmi implicaţi în activitatea de combatere a infracţionalităţii stradale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau