Judecătorii ieşeni au pus în libertate un hoţ dovedit!
Dimensiune font:
* acesta stătea în arestul preventiv, după un furt de 40 lei * magistraţii au hotărât să renunţe la aplicarea pedepsei * motivul: inculpatul suferă de „tulburare de personalitate emoţional instabilă şi antisocială, cu absenţa conştientizării bolii”
Ieşeanul Cristian V., deşi infractor destul de experimentat, a dovedit o totală lipsă de prudenţă în după-amiaza de 14 februarie 2023, atunci când a furat un portofel din rucsacul unei tinere. Cei doi se urcaseră în autobuzul 42, în staţia Târgu Cucu, era aglomerat înăuntru, el s-a apropiat de fată, a profitat de mişcările de balans ale autovehiculului, reuşind să deschidă, cu mâna stângă, fermoarele rucsacului purtat în spate de către victimă. Ştia că sunt montate camere de supraveghere şi că va fi identificat rapid, deoarece are cazier, dar nu i-a păsat. A înşfăcat portofelul şi a coborât. După câţiva paşi, Cristian a inventariat prada. Decepţionant! Doar 40 lei.
Furtul nu i-a priit defel, poliţiştii l-au găsit în câteva ore, l-au reţinut, au sesizat Parchetul, astfel că hoţul a stat în arestul preventiv câteva luni bune. Apoi, magistraţii de la Judecătoria Iaşi au făcut un prim gest de indulgenţă, schimbând măsura preventivă. Cristian a ajuns acasă, în arest la domiciliu şi nimic nu s-a mai schimbat până la sentinţa din 7 august a.c.
Cu toate că nu se află la primul conflict cu legea penală, hoţul din autobuz a ieşit foarte bine din proces. Completul de judecată a decis renunţarea la aplicarea pedepsei, întrucât inculpatul suferă de „tulburare de personalitate emoţional instabilă şi antisocială, cu absenţa conştientizării bolii”.
Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau