Locuinţă distrusă de flăcări la Ibăneşti
Dimensiune font:
Botoşani - O familie din Ibăneşti a rămas fără o parte din bunurile din casă în urma unui incendiu produs în noaptea de 27 spre 28 ianuarie. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Solicitaţi să intervină, pompierii au reuşit să prevină extinderea incendiului. „Alarma s-a dat puţin înainte de ora 01.00. La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o cameră şi holul casei, precum şi o parte din acoperiş, existând pericolul ca flăcările să se extindă la mobilierul din celelalte trei încăperi. Pompierii au intervenit prompt, reuşind să salveze bunuri materiale în valoare de 20.000 lei”, a declarat plutonier major Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga”. Flăcările au distrus 50 metri pătraţi din acoperişul casei, trei uşi, două geamuri, două fotolii, un dulap, un pat, un televizor, un covor şi materiale textile, pagubele fiind estimate la 5.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, cu intenţie de persoane necunoscute. Cazul a fost preluat de poliţişti.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau