Mihai Chirica: „Decizia ca PNL şi PSD să meargă pe liste comune la europarlamentare este una înţeleaptă”
Dimensiune font:
* „Decizia vine să aducă o contrapondere în Parlamentul European în favoarea partidelor progresiste, populare şi democratice şi, desigur, reprezintă şi o încercare a noastră de a demonstra că România este o ţară pe drumul bun al democraţiei”, a declarat Mihai Chirica
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, a declarat, marţi, că decizia PNL şi PSD de a merge pe liste comune la alegerile europarlamentare din 9 iunie este una „înţeleaptă”, menită să întărească ponderea în Parlamentul European a partidelor democratice şi progresiste. „Listele pentru alegerile europarlamentare vor fi comune. De altfel, despre această decizie au vorbit şi cei doi şefi de partid, domnul Marcel Ciolacu, respectiv domnul Nicolae Ciucă. Din punctul meu de vedere, consider că este o decizie înţeleaptă, care vine să aducă o contrapondere în Parlamentul European în favoarea partidelor progresiste, populare şi democratice şi, desigur, reprezintă şi o încercare a noastră de a demonstra că România este o ţară pe drumul bun al democraţiei”, a declarat Mihai Chirica.
În ceea ce priveşte alegerile locale, acesta a afirmat că formaţiunea politică din care face parte va candida pe listele a căror componenţă va fi decisă în urma negocierilor dintre PNL şi PSD. „Nu putem să ne dăm cu părerea la fiecare colţ de stradă despre decizia partidului la nivel central: cum vor decide domniile lor, aşa ne vom alinia şi noi, pentru că această analiză nu s-a făcut peste noapte, ea a fost făcută de peste o lună. Sunt consultanţi, sunt consilieri de ambele părţi, fiecare a analizat cu cifrele în faţă ce este bine, ce este rău, însă scopul este de merge împreună cât mai mult pe acest drum şi de a ne asigura şi o guvernare comună după anul 2024, pentru a ne putea duce la bun sfârşit toate proiectele pe care ni le-am propus”, a subliniat Mihai Chirica.
Reamintim că, în şedinţa care a avut loc luni seară, Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi a decis ca actualul primar al Iaşului, Mihai Chirica, să candideze la alegerile locale din acest an pentru un nou mandat în fruntea municipalităţii.
Totodată, BPJ l-a nominalizat pe Costel Alexe drept candidat al acestei formaţiuni politice pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. În ceea ce priveşte listele pentru Consiliul Local şi respectiv Consiliul Judeţean, membrii BPJ au decis ca la alegerile din această vară partidul să meragă pe liste proprii. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau