Misiuni la manifestări sportive şi religioase pentru jandarmi
Dimensiune font:
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău, în perioada care urmează, vor acţiona în sistem integrat împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Apărării Interne, pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, la manifestările religioase şi sportive care se vor desfăşura în judeţul Bacău. Astfel, timp de patru zile până pe data de 12 mai, vor fi la Moineşti la manifestările religioase care constau în sfinţirea aşezământului social-filantropic Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi unde sunt aşteptaţi mulţi credincioşi pentru că au fost aduse la Deleni, Iaşi, moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. La finele acestei săptămâni au loc şi meciuri de fotbal la Moineşti şi Bacău, precum şi Concursul Naţional de Atletism „Grand Prix”, ce se va desfăşura în Baza Sportivă a S.C. Municipal Bacău. Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, susceptibile de a fi comise în locurile publice, prevenirea evenimentelor nedorite, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni. „Întrucât se preconizează participarea unui public numeros la aceste manifestări, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să respecte regulile stabilite de organizatori şi să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice”, spune ofiţerul de relaţii publice de la IJJ, mr. Sebastian Creţu.
Paula Cristian
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau