Neamţ: Prefectul a dispus controale pe cursurile de apă pentru prevenirea inundaţiilor
Dimensiune font:
Prefectul George Lazăr a dispus, vineri, efectuarea unui control pe toate cursurile de apă din judeţ pentru verificarea modului de realizare a planului de măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor inundaţiilor care se pot produce ca urmare a topirii zăpezii.
'Avem în vede asigurarea scurgerii apelor în zonele de intravilan, salubrizarea acestor zone, decolmatarea podurilor şi podeţelor, îndepărtarea materialului lemnos din zona cusurilor de apă, curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale', a declarat prefectul George Lazăr.
Echipele de control sunt formate din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, Garda de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Judeţul Neamţ s-a confruntat în fiecare an cu inundaţii puternice, atât primăvara cât şi toamna. În majoritatea cazurilor, inundaţiile s-au produs ca urmare a cantităţilor mari de precipitaţii care au antrenat deşeuri lemnoase şi menajere care au colmatat podurile şi podeţele de pe cursurile de apă. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau