Neamț: Punct final în afacerea necurată cu o locomotivă
Dimensiune font:
acuzatul are o pedeapsă definitivă de un an de detentie • el trebuie să achite daune de 1,7 miliarde vechi după ce a vîndut o locomotivă care nu-i apartinea • procesul a durat mai bine de trei ani
Judecătorii Curtii de Apel Bacău au dat o solutie definitivă în dosarul afacerii cu o locomotivă ipotetică. Florin Ilie, de 43 de ani, din Ploiesti, a fost condamnat la an de detentie si plata unor despăgubiri către partea vătămată de 1,7 miliarde de lei vechi. Sentinta a fost atacată de inculpat la Curtea de Apel, dar recent Ilie si-a retras actiunea, astfel că hotărîrea a devenit definitivă. De la inculpare si pînă acum au trecut aproape trei ani si jumătate, dar faptele au avut loc în urmă cu ceva ani. Totul a început cînd firma Damira, din Olt, reprezentată de Alexandru Dobrin a depus plîngere împotriva lui Paul Căescu, din Piatra Neamt, administrator al Fraro Impex. În iulie 2006, Căescu ar fi încheiat cu Florin Ilie, în calitate de administrator al Vitron Hemeius, un contract de vînzare-cumpărare, prin care pietreanul cumpăra locomotiva de la acuzat pentru 280.000 euro. Livrarea urma să se facă ulterior, bunul fiind într-un depou din Ploiesti. Pe 27 iulie 2006 ,acelasi bun a fost revîndut de firma pietreană către Damira, reprezentată de Dobrin. Pretul tranzactiei a fost stabilit la 333.200 euro. Conform actului de inculpare, a fost evident că locomotiva nu a intrat niciodată în posesia firmei pietrene, Fraro Impex, aceasta actionînd ca un intermediar, deoarece bunul a fost tot timpul în depoul din Ploiesti. Căescu i-a explicat lui Dobrin că bunul este la Ploiesti deoarece e închiriat de o altă firmă, si că, pentru rezilirea contractului, împreună, ar fi trebuit să achite fiecare cîte 2,5 miliarde de lei către firma care închiriase locomotiva, Lukoil Petrotel. Dobrin a fost de acord, dar în loc de 2,5 miliarde a dat numai 1,7 miliarde. Cercetările au stabilit că, într-adevăr, Căescu a fost numai un intermediar între firma inculpatului si cea păgubită. Ca dovadă este faptul că Damira a efectuat plata de 1,6 miliarde de lei direct către Vitron SRL, a inculpatului, si nu în contul firmei pietrene unde nu au ajuns decît 100 de milioane, un comision de intermediere. Predarea mijlocului de transport a fost tergiversată pentru ca ulterior să nu mai aibă loc. Anchetatorii au stabilit că locomotiva era de fapt proprietatea Lukoil Petrotel si că inculpatul de la bun început a urmărit înselarea partenerilor din Piatra Neamt si Olt. Un control al Gărzii Financiare a stabilit că Vitron are declarat un sediu fictiv, nu are nici un fel de evidente contabile si nu a achitat datoriile fiscale. Florin Ilie are la activ mai multe condamnări pentru fapte similare, dar nu a putut fi încarcerat deoarece are grave probleme de sănătate (insuficientă renală cronică si alte afectiuni inclusiv boala Hodgkin). La audierile în fata procurorului, Ilie a sustinut că îi este indiferentă solutia adoptată de organele judiciare.
Sursa: monitorulneamt.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau