`Nota de plată` a DNA Suceava în gigantul dosar `șpăgi pentru permise` - 50 de instructori, patroni și elevi dați pe mâna judecătorilor pentru GIO
Dimensiune font:
Procurorii DNA Suceava au finalizat un al 6-lea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava, anunță oficial Direcția.
In acest dosar au fost trimiși în judecată 51 de inculpați, între care un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intermediari și instructori ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducător auto, în perioada octombrie 2019 – noiembrie 2020.
In prezentul dosar, privind doar fraudarea probei practice, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați:
1. GABOR ALEXANDRU, la data faptelor agent de poliție în cadrul Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- luare de mită, în formă continuată (66 acte materiale)
2. 50 persoane fizice (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto etc.), pentru comiterea unor infracțiuni de complicitate la luare de mită, comise în formă simplă și continuată.
Din culisele dosarului
Începând cu luna ianuarie a anului 2020, inculpatul Gabor Alexandru, în calitatea menționată mai sus, ar fi aderat, împreună cu alți agenți examinatori din cadrul SPCRPCIV Suceava, la un grup infracțional organizat, constituit de comisarul șef Obreja Radu-Ionuț și agentul Perijoc Gheorghe-Ionel, ce avea ca scop fraudarea, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, a examenelor practice pentru obținerea permisului de conducere.
Ca membru al grupului, inculpatul Gabor Alexandru, având în vedere calitatea sa de agent examinator, ar fi avut ca sarcină promovarea de către unii candidați a examenelor practice, prin crearea unor situații favorabile acestora (alegerea unui traseu cu un grad redus de dificultate, urmărirea deficitară a modului de comportare, evaluarea nereală a comportamentului în trafic etc.). Aceste demersuri ar fi avut ca urmare evitarea punerii în situații de dificultate a candidaților și creșterea punctajului obținut de către aceștia, cu consecința directă a promovării examenului practic.
În contextul menționat mai sus, în perioada 31.10.2019 - 25.11.2020, inculpatul Gabor Alexandru, prin intermediul mai multor persoane, printre care și o parte dintre ceilalți inculpați cercetați în prezenta cauză, ar fi pretins și primit de la un număr de 66 candidați, suma totală de 15.000 euro, 200 de lire sterline, precum și o sumă de bani neprecizată sub aspectul cuantumului.
In cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor sume de bani ce aparțin unui număr de 41 de inculpați, printre care și inculpatul Gabor Alexandru.
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu doi inculpați în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită și complicitate la luare de mită.
In prezența apărătorilor aleși, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, respectiv doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepselor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau