Numărul infracţiunilor stradale, în scădere la Iaşi
Dimensiune font:
Rata infracţionalităţii stradale a scăzut anul trecut, la Iaşi, cu 10,62% faţă de 2022, fiind înregistrate 1.355 de acte antisociale, faţă de 1.516 în anul precedent.
Printre motivele care au condus la scăderea numărului de infracţiuni se numără o mai fermă aplicare a legii din partea instituţiilor statului, elocvent în acest sens fiind faptul că numărul proceselor verbale întocmite celor care au încălcat normele de convieţuire socială a crescut de la 21.332 în anul 2022 la 24.926 în anul 2023.
Toate aceste date au fost făcute publice în cadrul unei întâlniri care s-a desfăşurat, luni, la Primărie, prilejuită de prezentarea raportului de activitate al Poliţiei Locale în anul 2023. „Iașul este un oraș din ce în ce mai sigur - o arată chiar statisticile și clasamentele europene - și datorită Poliției Locale. Nu este o misiune ușoară să asiguri liniștea și integritatea bunurilor unui oraș de circa 400.000 de locuitori, dar eu consider că polițiștii locali se achită onorabil de misiune. Un oraș sigur din toate punctele de vedere înseamnă o viață mai bună și mai frumoasă pentru copiii noștri, pentru familiile noastre și pentru toți locuitorii Iașului”, se arată în mesajul transmis de primarul Mihai Chirica cu ocazia prezentării raportului de activitate al Poliţiei Locale. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau