Opt firme se luptă pentru a furniza lapte şi corn elevilor
Dimensiune font:
Valoarea totală a contractelor se ridică la aproape 16 milioane lei, fără TVA.
Aproape 100.000 de elevi vor beneficia de produse lactate în anul şcolar 2013 - 2014 care va începe luni. Consiliul Judeţean (CJ) a anunţat ieri că două firme, ILVAS SA şi Dorna SA, au înaintat oferte financiare în cadrul licitaţiei, achiziţia de cutii de lapte pasteurizat sau iaurt fiind împărţită în mai multe loturi. "Valoarea minimă a ofertelor este de 820.000 lei, fără TVA, iar cea maximă de trei milioane lei, fără TVA. Ilvas Vaslui a depus oferte pentru trei loturi, iar Dorna Vatra Dornei pentru cinci loturi. Valoarea estimată a licitaţiei, toate cele şapte loturi, ajunge la 10,7 milioane lei", a declarat Pârciu. În privinţa produselor de panificaţie, Pârciu a precizat că licitaţia se află în perioada de evaluare a ofertelor, care au fost deschise săptămâna trecută, şase firme şi asocieri de firme fiind interesate să furnizeze batoane, cornuri, biscuiţi uscaţi sau covrigi simpli. Ofertanţii sunt Ilvas, Agropan Impex, Morflux Florena - Remina, Vel Pitar - Agropan Impex şi asociarea Pop Art - Ţac - Ţac SRL. Această licitaţie a fost evaluată la suma totală de aproximativ 5,28 milioane lei, fără TVA. Beneficiarii produselor sunt elevii din clasele I-VIII de la şcolile de stat şi privat, precum şi copii de la grădiniţele cu program normal de patru ore. (A. Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau