Păltinişul de Botoşani intră în circuitul turistic
Dimensiune font:
* primăria comunei va începe o campanie de promovare a localităţii * administraţia locală mizează pe turismul religios, agroturismul şi pescuitul
Una din cele mai frumoase comune din judeţ, Păltiniş, vrea să atragă turişti. Primarul Costel Romanescu a declarat că, pentru început, în comună vor fi puse cele mai frumoase imagini pentru vizitatorii care nu cunosc zona. De la turism religios, la agroturism şi pescuit, acestea sunt principalele atracţii ale Păltinişului.
„Vom pune boxlight-uri în comună cu cele mai frumoase imagini de la noi, casa Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, care este un loc deosebit de important pentru ortodoxia românească şi mondială, cu Prutul, cu tot ce avem”, a declarat primarul Romanescu.
În comuna Păltiniş se află şi satul Horodiştea, cea mai nordică localitate a României. Arheologii susţin că, la Păltiniş, există şi urmele unei cetăţi dacice. Comuna are şi o zonă sălbatică aşa cum rar se mai întâlneşte în Europa, 130 de hectare de teren izolat printr-un baraj chiar pe malul Prutului. Tot în comuna Păltiniş va fi construit un parc eolian de 800 milioane de euro, investiţia unui consorţiu străin.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau