Parcare interzisă la Palatul Administrativ
Dimensiune font:
* excepţia fac angajaţii din administraţie * cei care vor încălca dispoziţiile vor primi amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei
Primăria municipiului Suceava şi Serviciul Poliţiei Rutiere, cu acordul Consiliului Judeţean şi Prefecturii, lucrează la un proiect de semnalizare a zonelor de staţionare interzisă din centrul Sucevei, inclusiv a celor din preajma Palatului Administrativ.
Edilul ameninţă cu amenzi
Primarul Ion Lungu precizează că, întrucât indicatoarele de avertizare au cam lipsit, până acum poliţiştii locali nu au dat nicio amendă pentru staţionarea haotică pe străzile din apropierea parcării subterane. Lucrurile se vor schimba odată cu acordurile de principiu ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, şi prefectului Florin Sinescu. „Împreună cu Poliţia Rutieră urmează să stabilim zonele de parcare interzisă. Se lucrează la acest lucru, astfel încât să nu amendăm în mod absurd. Am acordul de principiu al preşedintelui Cătălin Nechifor şi prefectului Florin Sinescu ca să facem ordine în jurul Palatului Administrativ, în primul rând, dar şi pe străzile aferente”, a spus primarul.
Excepţie de la interdicţia de a parca în perimetrul în cauză o vor avea lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Administrativ, respectiv cei ai Consiliului Judeţean şi Prefecturii, la care se adaugă şi conducătorii auto riverani. „Cei care au treabă sau se află ocazional prin zonă, şi blochează circulaţia, vor fi obligaţi să meargă în parcările subterane, aşa cum este corect”, a explicat Ion Lungu. Amenda pentru parcare ilegală variază între 100 şi 500 de lei.
Lidia Diaconu
* Deşi parcările subterane au locuri libere, şoferii continuă să ocupe benzile de circulaţie de pe străzile adiacente „Ciprian Porumbescu”, Vasile Bumbac” şi „Nicolae Bălcescu”, blocând chiar şi intrările în subteran.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau