* în perioada ianuarie – aprilie din acest an, au fost eliberate 38.681 de reţete către 18.816 pensionari
La nivelul judeţului Bacău, numărul pensionarilor care au o pensie mai mică de 700 de lei pe lună şi care beneficiază de medicamente compensate în cuantum de 90% este în creştere de la un an la altul. Potrivit unui ultim raport prezentat de oficialii de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, în şedinţa de Dialog social de la Prefectură, în anul 2010 au fost eliberate 94.465 de reţete, către 25.329 de beneficiari, în 2011 s-au eliberat aproape 94.000, în 2012 numărul a trecut de 109.000, la 26.154 de beneficiari iar în perioada ianuarie – aprilie, au fost 38.681 de reţete către 18.816 pensionari. Ca şi valoare, pentru acest program de sănătate s-au alocat în 2010 peste 9,2 milioane de lei iar în 2012 peste 11,5 milioane de lei, cu un cost mediu pe reţetă de circa 100 de lei. „După cum se poate observa sumele alocate pentru acest tip de program au fost continuă creştere, în concordanţă cu adresabilitatea crescută. Din analiza efectuată se constată faptul că, medicamente des utilizate pentru această categorie de asiguraţi sunt cele destinate afectiunilor cardiovasculare, neurologice, respiratorii cât şi pentru osteoporoză”, a declarat Alla Iuga, director Relaţii Contractuale la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau