Primăria are de încasat bani pentru 2.000 de locuri de parcare concesionate
Dimensiune font:
Municipalitatea are de încasat de la botoşăneni peste 1,5 milioane de lei, fără penalităţi, pentru aproape 2.000 de locuri de parcare. Viceprimarul Viorel Iliuţă a declarat că la această sumă se vor aplica şi penalităţi de întârziere. „Cei care au concesionat un loc de parcare, dar nu l-au plătit, nu vor mai primi spre concesionare un alt loc de parcare şi îl vor pierde pe cel neachitat”, a declarat Iliuţă. El a spus că situaţia celor 2.000 de locuri de parcare neplătite datează din primul trimestrul al anului 2012, dar că fosta conducere a primăriei nu a vrut să deranjeze datornicii în timpul campaniei electorale şi că din acest motiv nu s-a făcut nimic pentru încasarea banilor. Primăria a concesionat 7.200 de locuri de parcare, iar alte 300 sunt amenajate şi mai trebuie marcate pentru a fi concesionate.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau