Primarii trebuie să ia credite de la Trezorerie pentru arierate
Dimensiune font:
Primăriile din Botoşani vor trebui să se împrumute de la Trezorerie pentru a-şi achita arieratele, în caz contrar nu vor mai primi bani de la Consiliul Judeţean (CJ) pentru dezvoltare ci doar pentru plata arieratelor. Preşedintele CJ, Florin Ţurcanu a declarat că le va cere primarilor să acceseze creditele puse la dispoziţie de Guvernul României cu dobândă de 5% pe zece ani. „Sunt foarte multe primării care au arierate de achitat, iar la împărţirea bugetului Legea mă obligă să dau banii pentru arierate şi mai apoi pentru dezvoltare. Dacă primăriile vor cere bani pentru arierate sunt obligat să le dau şi să nu mai am de unde să le dau pentru dezvoltare. Din acest motiv, le cer să acceseze creditele cu 5% dobândă la zece ani puse la dispoziţie de Guvern pentru plata arieratelor pentru a mai primi şi bani pentru dezvoltare. De ei depinde pentru ce va aloca CJ banii în acest an, noi nu vom face altceva decât să respectăm legislaţia în vigoare, iar prevederile legale spun că banii se duc mai întâi pentru achitarea arieratelor, mai apoi pentru dezvoltare”, a declarat Florin Ţurcanu. În ceea ce priveşte banii puşi la dispoziţie de stat şi pe care primăriile îi pot accesa sub formă de împrumut, aceştia pot fi folosiţi inclusiv pentru achitarea facturilor emise în lunile ianuarie şi februarie de către autorităţile publice locale.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau