Primarul Iașului condamnă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica s-a alăturat unui demers al Consiliului Municipiilor și Regiunilor Europene (CEMR) de condamnare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. De altfel, Mihai Chirica a semnat declarația intitulată „Guvernele locale și regionale europene își susțin ferm colegii din Ucraina!” alături de sute de alți primari și reprezentanți ai autorităților regionale din Europa:
„Noi, conducerea politică a Consiliului Municipiilor și Regiunilor Europene, condamnăm ferm multiplele atacuri și încălcări ale integrității și suveranității teritoriale ale Ucrainei. Ne exprimăm deplinul sprijin și solidaritatea cu poporul ucrainean și colegii noștri din administrația locală și regională. Nu vom accepta ca valorile și integritatea noastră europeană să fie atacată din nou de Federația Rusă, după încălcarea teritoriilor georgiene de către Rusia în 2008. Ne opunem ferm dezmembrării unui stat liber și democratic din Europa. Escaladarea violenței, bombardamentele repetate și atacurile asupra orașelor și teritoriilor ucrainene reprezintă o amenințare serioasă pentru menținerea păcii și a democrației în Europa”, se arată în declaraţie.
Primarul Iaşului s-a referit şi la faptul că au trecut două săptămâni de la invadarea Ucrainei. „Astăzi, după aproape două săptămâni de la declanșarea unui război pe cât de nedrept, pe atât de sângeros în Ucraina de către Rusia lui Vladimir Putin, nu pot decât să deplâng nenumăratele victime ale acestui conflict. Mă cutremură numărul extrem de mare de morți, de răniți și de refugiați, distrugerile uriașe provocate de rachete, dar și masiva desfășurare de forțe de pe câmpurile de luptă... Ca primar al celui de-al doilea oraș al României – totodată unul dintre cele mai importante orașe din estul Uniunii Europene -, dar mai ales ca un om iubitor de pace, fac un apel către toate taberele implicate în acest conflict, direct sau indirect, de a găsi cât mai rapid o soluție pentru a opri acest război!”, a spus Chirica. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau