Proiect de conservare a ecosistemelor din situl Moldova Superioară
Dimensiune font:
Acesta este finanţat prin Programul POS Mediu şi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională
O arie naturală protejată care a fost declarată sit Natura 2000 pentru specii de mamifere protejate şi pentru păduri dacice de fag se află în centrul unui proiect finanţat prin Programul POS Mediu şi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională. Obiectivul proiectului „Conservarea biodiversităţii printr-un management adecvat al ariei naturale protejate Moldova Superioară”, lansat de Asociaţia GEC Bucovina, îl constituie dezvoltarea durabilă, protecţia şi conservarea biodiversităţii, prin asigurarea managementului integrat al acesteia. În cadrul proiectului se vor realiza studii de evaluare a stadiului de conservare a speciilor şi habitatului prioritar, studii socio-economice, cartarea ariei, elaborarea planului de management, activităţi de consultare, conştientizare şi informare publică. Rezultatele aşteptate în urma implementării proiectului sunt: planul de management al ariei naturale protejate avizat şi aprobat de către autorităţile competente şi creșterea cu minimum 35% a gradului de informare și conștientizare a populaţiei şi autorităţilor publice locale cu privire la importanța conservării biodiversității din aria naturală protejată „Moldova Superioară”.
Volunari şi instituţii uniţi pentru proiect
Pentru succesul implementării proiectului, Asociaţia GEC Bucovina contează pe buna colaborare cu instituţiile publice şi cu reprezentanţii comunităţilor locale din zonă, cu voluntarii ecologişti care activează în Centrul de Voluntariat al organizaţiei. „Biodiversitatea este esenţială pentru viaţa planetei, ea oferă servicii de care depinde dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. În ultimii ani, biodiversitatea se pierde în mod alarmant. În acest context, derularea proiectului este importantă pentru zona noastră, deoarece oferă soluţii pentru protecţia eficientă şi sănătoasă a ecosistemelor, securitatea şi bunăstarea comunităţilor din proximitate”, a declarat Anca Ionce, responsabil tehnic. Contribuţia proiectului constă şi în activităţi de conştientizare a populaţiei în vederea eliminării presiunilor exercitate asupra biodiversităţii. Se doreşte creşterea vizibilităţii zonei şi asumarea importanţei biodiversităţii şi a consecinţelor pierderii acesteia de către comunităţile locale.
„Sperăm că vom convinge proprietarii de terenuri din sit şi membrii comunităţilor locale că deţin adevărate nestemate naturale de biodiversitate care pot fi valorificate în mod inteligent şi responsabil” a prrcizat Beatrice Ştefănescu, managerul proiectului.
Irina Bucşinescu
Proiectul se va desfășura pe parcursul a 22 de luni, în municipiul Câmpulung Moldovenesc și comunele Breaza, Fundu Moldovei, Pojorâta și Sadova
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau