Reduceri de paturi la Spitalul „Mavromati”
Dimensiune font:
Ministerul Sănătăţii reduce şi anul acesta numărul de paturi din spitalele din judeţul Botoşani. Reprezentanţii unităţilor spitaliceşti trebuie să facă un proiect, care ulterior va fi trimis spre aprobare la nivel central, privind paturile care ar urma să fie desfiinţate. Anul trecut, 60 de paturi au fost tăiate la nivelul judeţului Botoşani, cele mai multe, respectiv 46, la Spitalul Judeţean. „Ministerul va face o analiză şi va aviza, după caz, cu modificări sau aşa cum a fost propus proiectul respectiv. Faţă de bugetul pe anul 2013, unde aveam 1.538 de paturi, 116 paturi nu erau finanţate de Casa de Asigurări. Pe alea le-am tăiat, pentru că nu s-a putut asuma realizarea de venituri proprii. În afara de acestea vor mai dispărea 17-18 paturi“, a spus Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean. Dacă Ministerul Sănătăţii va aproba proiectul Spitalului Judeţean, atunci personalul medical din secţiile care vor rămâne cu mai puţine paturi va fi redistribuit. La final, unitatea va avea 1.405 paturi.
Codrin Ispas
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau