S-a deschis „Lada cu zestre”
Dimensiune font:
Festivalul de artă populară „Lada cu zestre” şi-a primit ieri primii oaspeţi, în Parcul Tineretului din Piatra Neamţ * evenimentul, ajuns la cea de-a IX-a ediţie, reuneşte meşteri populari din ţară şi din Republica Moldova
Deschiderea festivalului a fost urmată de un program artistic susţinut de Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare şi Ansamblul Folcloric „Datina Străbună” din Neguleşti. Devenit tradiţie în Neamţ, festivalul reuneşte peste 60 de meşteri populari care prezintă publicului o gamă variată de obiecte realizate manual, după tehnici vechi, tradiţionale, din categoriile: ceramică, lemn şi mobilier, industrie casnică, prelucrarea pieilor, ouă încondeiate, icoane şi pictură naivă, împletituri din cânepă şi nuiele, măşti, podoabe, obiecte din os.
Nimic nu-i mai românesc decât ia
La ediţia din acest an, participă meşteri din judeţele Suceava, Botoşani, Bacău, Harghita, Maramureş, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea, Prahova, Iaşi, Mureş, Covasna, Argeş, Bucureşti, precum şi din Republica Moldova. „Mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre şi aţi adus cu dumneavoastră acele obiecte preţioase, adevărate comori de artă populară, reprezentative pentru zonele din care veniţi”, a spus Anca Afloarei, reprezentantul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ. Prezent la deschiderea festivalului, viceprimarul Aurelia Simionică a declarat că este un eveniment deosebit, care ar trebui să facă parte din tradiţia tuturor comunităţilor din România. „Sentimentul pe care îl încerc eu, şi cred că toţi cei care vor trece în aceste zile prin Parcul Tineretului, este acela de regăsire a originilor noastre. Nimic nu-i mai românesc decât ia românească, decât icoana pe sticlă sau pe lemn, decât muzica populară, costumul popular şi tot ceea ce ne identifică şi ne dă noţiunea de apartenenţă la poporul român”, a spus oficialul pietrean.
Astăzi, va avea loc jurizarea standurilor şi se vor înmâna câştigătorilor trei premii: „Premiul pentru creaţie în arta populară”, „Premiul pentru promovarea artei populare”, acordate de către Consiliul Judeţean Neamţ, şi „Premiul Neculai Popa”, oferit de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ.
Ingrid CIOFOAIA
„Judeţul Neamţ este un loc în care istoria şi tradiţia se împletesc ceea ce ne dă posibilitatea ca, în fiecare an, să aducem la Piatra Neamţ meşteri pasionaţi de tradiţie”- Ciprian Dorin Nicola, director adjunct Complexul Muzeal Judeţean Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau