Șah la „regină”! Procurorii DNA cercetează corupția din sistemul sanitar botoșănean

1doina1

Dimensiune font:

| 13-12-2023 21:57

* sunt cercetate presupuse infracțiuni de corupție din perioada 2018-2023, săvârșite de către „funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante” * sunt vizate posturi începând de la îngrijitoare și până la medici, iar mita pentru un post la Spitalul Județean Botoșani varia între 2.000 și 15.000 de euro * birourile și locuința Doinei Federovici, președintele CJ și al PSD Botoșani, percheziționate

Miercuri dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au deschins în mai multe locații din județul Botoșani, efectuând 92 de percheziții la la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, la Consiliul Județean, sediul organizației județene PSD și la Primăria Săveni.

Procurorii DNA au transmis că efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante”. Sunt vizate posturi începând de la îngrijitoare și până la medici, iar mita pentru un post la Spitalul Județean Botoșani varia între 2.000 și 15.000 de euro.

În perioada respectivă, Spitalul „Mavromati” era condus de Angel Iulian Călin (56 de ani), personaj fără experiență în domeniul sănătății. Acesta a terminat liceul ca lăcătuș mecanic, a urmat un curs de contabilitate și a terminat studii universitare de management la 41 de ani.

Iulian Călin Anghel a fost numit în funcție de Doina Federovici (PSD), președintele Consiliului Județean Botoșani, care are în subordine spitalul, în plin scandal generat de criza azilelor din Voluntari.

Imediat ce sistemul sanitar românesc a fost zguduit de moartea Alexandrei în Maternitatea spitalului „Mavromati”, pacienta fiind ignorată de medicii de acolo, dar și după valul de proteste ale locuitorilor din Botoșani, Doina Fedorovici l-a demis din funcție pe Angel Iulian Călin.

Managerul spitalului spune că nu știe nimic

Medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului „Mavromati” a spus ieri presei că procurorii DNA ar fi vizat șapte persoane care sunt din rândul personalului administrativ dar și cadre medicale.

Pentru acestea s-ar fi obținut mandate de percheziție a locuințelor dar și pentru birourile de la spital. „Activitatea procurorilor s-a desfășurat în zona administrativă și la mai mulți angajați ai Spitalului Județean atât la birou cât și la domiciliile respectivelor persoane”, a spus Monica Adăscăliței.

Aceasta susține că este vorba despre angajări și achiziții publice din perioada 2018 – 2022. „La mine s-au solicitat documente, eu sunt manager doar de trei luni de zile, din perioada anterioară numirii mele, din perioada 2018 – 2022. Activitatea care s-a desfășurat în această perioadă, la achiziții și la angajări”, a mai spus Monica Adăscăliței.

Cât privește suspiciunile care planează asupra concursurilor trucate, managera de la spital a explicat că, fiind o anchetă în plină desfășurare, nu poate da mai multe informații. „Este posibil să fie doar un zvon. Eu nu știu nimic, sunt manager de doar trei luni de zile la Spitalul Județean, este o anchetă care se desfășoară în acest moment pentru activitatea 2018 – 2022”, a completat Adăscăliței.

Ieri, mai multe persoane au fost conduse la audieri.

Una dintre salariatele Spitalului Județean a avut parte de, probabil, cea mai neagră zi din întreaga carieră. Aceasta locuiește în Parcul Tineretului și dimineață s-a trezit cu procurorii anticorupție acasă.

În prezența unor jandarmi cu cagule i-a fost percheziționată inclusiv mașina, după care a fost transportată la pavilionul administrativ de la „Mavromati”.

Acolo a stat câteva ore, fiind probabil audiată, după care a fost preluată din nou de anchetatori, alături de care a plecat cu un automobil al acestora.

Aceasta a fost prima persoană ridicată de DNA în urma descinderilor de ieri. Femeia lucrează, conform informa’iilor din mediul sanitar, la registratura spitalului botoșănean.

Procurorii nu au ridicat documente din birourile președintelui CJ

Procurorii au verificat documente din birourile Doinei Federovici de la Consiliului Județean, unde este președinte, de la sediul PSD, unde deține funcția de lider județean, percheziții fiind efectuate și la domiciliul acesteia.

„A fost efectuată o percheziție domiciliară, am pus la dispoziție toate documentele solicitate de către organele abilitate. Consiliul Județean nu face parte din această speță, înțelegem că este vorba despre o unitate spitalicească aflată în subordinea Consiliului Județean. Nu au fost ridicate înscrisuri sau documente oficiale. Au fost și la mine acasă și de asemenea nu au fost ridicate documente. Detaliile din anchetă nu ni le vor comunica”, a spus Doina Federovici, imediat ce procurorii au părăsit biroul acesteia din sediul Consiliului Județean. Aceasta a precizat că nu are cunoștință de vreo șpagă dată pentru angajare.„ Noi ne facem treaba cu transparență și ne ducem la bun sfârșit atribuțiile”, a spus Doina Federovici, înainte de a se deplasa către sediul PSD, unde au descins anchetatorii.

Și fostul manager al Institutului de Psihiatrie Socola, medicul botoșănean Gabriel Oprișanu, apare în lista perchezițiilor efectuate de ca urmare a angajărilor ilegale de la Spitalul Județean Botoșani. Anchetatorii au efectuat percheziții domiciliare la vila din zona Bucium (municipiul Iași) a fostului manager de la „Socola”.

Doina Federovici, suspendată din funcția de președinte al PSD Botoșani

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a precizat că „oricine este vizat de asemenea fapte - în primul rând, până la o decizie este suspendat din funcție, din partid și urmează excluderea”. „Măsurile sunt cele care s-au luat de fiecare dată când a existat urmărire penală pentru unul din membrii noștri, indiferent de funcțiile avute și aceleași măsuri se aplică oricui. Sper că Doina Federovici să nu fie implicată în această chestiune, dar așteptăm să vedem să se pronunțe Parchetul și lucrurile se vor comunca pe măsură ce se vor derula. Ar putea fi luată orice măsură statutară împotriva dumneaei, după ce se va dovedi ceva. Nu are rost să ne pronunțăm acum”, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD.

Prefectul Cornilă: „Legea trebuie respectată în orice situație și de către oricine”

Și prefectul de Botoșani, Sorin Cornilă, s-a întâlnit cu procurori care efectuau percheziții la biroul președintelui Consiliului Județean, îm Palatul Administrativ. „Am discutat cu unul din ofițerii DGA prezent, m-a informat că se fac percheziții într-o cauză din domeniul sanitar. Mi-am exprimat sprijinul și toată disponibilitatea pentru acțiunea lor. Legea trebuie respectată în orice situație și de către oricine. Susțin toate demersurile instituțiilor cu atribuții pentru ca toate anchetele să se desfășoare eficient, iar cei vinovați să fie sancționați conform legii. Cine greșește trebuie să plătească”, a spus presei prefectul Cornilă.

USR solicită demiterea președintelui CJ Botoșani

USR a solicitat ieri premierului Marcel Ciolacu „să o demită de urgență din funcție pe Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani”, vizată direct de perchezițiile DNA într-un dosar de corupție legat de șpăgi de mii de euro date pentru angajări în Spitalul Județean de Urgență Botoșani. „Este inadmisibil ca oamenii propuși de PSD pentru conducerea instituțiilor publice să încaseze spăgi pentru angajări în spitale, în timp ce gravidele sunt lăsate să moară pe holurile acestora”, au transmis cei de la USR.

„Se iau șpăgi de 20.000 de euro la Spitalul Județean Botoșani controlat de PSD, același spital în care Alexandra Ivanov a murit cu zile, neglijată de medici și asistente acum câteva luni. În timp ce vestiarele acestui spital colcăie de șobolani, funcționari din conducerea Spitalului Județean Botoșani, în complicitate cu oameni numiți în funcție de PSD, au încasat șpăgi de zeci de mii de euro pentru angajări în spital, care a fost administrat o perioadă de un fost lăcătuș mecanic. Premierul Ciolacu trebuie să ceară demisia din fruntea Consiliul Județean Botoșani a Doinei Federovici, care este direct responsabilă de dezastrul din acest spital”, afirmă deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al comisiei pentru sănătate.

„Consiliul Județean Botoșani, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență Botoșani, a fost condus în ultimii 34 de ani doar de reprezentanți PSD și PNL. Doi dintre aceștia au făcut închisoare, unul de la PSD și unul de la PNL”, se menționează în comunicatul de presă al USR. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
A fost declanșată operațiunea de curățare de droguri a școlilor ieșene
18/11/2024 23:55

* 110 persoane au ajuns, luni, la audieri, 70 dintre acestea fiind doar consumatori * multi tineri, inclusiv minori, au fost luati direct de la scoală * cel mai mic consumator documentat are in jur de 13 ani, ...

Un ieşean s-a făcut detectiv de nevoie: menajera îl fura sistematic
18/11/2024 23:40

 De voie, de nevoie, Vasile P., un instărit cetăţean al comunei ieşene Gorban, a trebuit să se şcolească in meseria de detectiv, viaţa sa privată devenind asemenea unui film poliţist, unul din ac ...

Un şofer s-a lăudat poliţiştilor cu cantitatea de alcool băută în zorii zilei
18/11/2024 23:38

În majoritatea covarşitoare a cazurilor, şoferii prinşi in ofsaid neagă, iniţial, că ar fi consumat alcool. Invocă oţetul, murătorile, chiar dulciurile. Iar atunci cand recunosc, susţin ca a fos ...

Mediciniștii ieșeni uimesc lumea! Cea mai mică inimă artificială din lume va fi testată pe un animal!
18/11/2024 23:05

Inventia studenţilor Universităţii de Medicină si Farmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi, reprezentand cea mai mică inimă artificială din lume, a starnit un val de uimire la finala competiţiei mondi ...

Optimismul lui Frederiksen și statisticile „reci”, la CSM Iași 2020
18/11/2024 19:06

După zece etape disputate, echipele din Liga Florilor au intrat in vacanta de toamnă. Aceasta se datorează faptului că, in perioada 28 noiembrie – 15 decembrie 2024, echipa natională de senioare va p ...

14 morminte preistorice, descoperite pe șantierul SRU
18/11/2024 19:04

În cadrul cercetărilor arheologice de pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţă (SRU) din Iaşi, cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei Romane, filiala Iaşi, au descoperit ...

Există alegeri și după turul I prezidențiale!
18/11/2024 19:01

Dorian OBREJA Cer ingăduinta să aloc primele randuri unei confesiuni: sunt aproape sigur că nu voi mai comenta următoarele randuri de alegeri din Romania, după cele din acest an,  indiferent de felul ...

Marile universități cer revizuirea sistemului de finanțare
18/11/2024 19:01

 * membrii Consortiului Universitaria consideră că se impune o regandire a filosofiei care stă la baza alocării finantării in domeniu, prin luarea in considerare a numărului fizic de studenti si cadr ...

Salonul Național de Fotografie ”FOTOGEOGRAFICA” se deschide în ”Sala Pașilor Pierduți”
18/11/2024 14:50

Luni, 18 noiembrie 2024, incepand cu ora 18:00, iesenii sunt asteptati la vernisajul Salonului National de Fotografie ”FOTOGEOGRAFICA 2024”, ce va avea loc in ”Sala Pasilor Pierduti”, a ...

Explozie într-un apartament la Bacău. O persoană a fost rănită
18/11/2024 14:46

O persoană a fost rănită, luni, in urma exploziei produse intr-un apartament al unui bloc situat pe strada Narciselor din municipiul Bacău, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei