Salariile din construcţii măresc costurile de reabilitare ale mănăstirii Frumoasa
Dimensiune font:
Consilierii locali vor dezbate un proiect de hotărâre ce vizează suplimentarea fondurilor destinate reabilitării Mănăstirii Frumoasa. Modificarea survine în urma emiterii Ordonanţei de Urgenţă 114/2018, act prin care salariul minim brut în domeniul construcţiilor a crescut. Conform documentului citat, suma care ar urma să fie alocată de la bugetul local ar fi de 2.207.350,41 lei, cu TVA. În urma acestei modificări, valoarea totală actualizată a proiectului ar fi de 22.453.716,29 lei, cu TVA. Proiectului „Reabilitarea şi valorificarea potenţialului turistic şi cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iaşi” este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţie 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Proiectul a început pe 23 septembrie 2017 şi este programat să se finalizeze peste 19 luni. Lucrările vizează restaurarea bisericii, palatului de pe ziduri, palatului pentru femei, turnul clopotniţă şi zidul de incintă. Pe lângă lucrările la imobile, proiectul Primăriei include realizarea sau refacerea trotuarelor, aleilor pietonale şi scărilor exterioare în zona de circulaţie pietonală (inclusiv rigole), alei carosabile (inclusiv parcaje) în incinta cu pavele de piatră, platformă PG, PSI şi grup electrogen, spaţii verzi (7.657 metri pătraţi), mobilier urban (25 stâlpi de iluminat, 19 bănci de odihnă şi 12 coşuri de gunoi). Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau