Se caută o soluţie nouă pentru deszăpezire
Dimensiune font:
Primarul Gheorghe Nichita s-a declarat ieri nemulţumit de mocirla de pe străzi şi se gândeşte să schimbe soluţia de deszăpezire. În acest sens, a purtat discuţii cu directorul Citadin şi cu viceprimarul Mihai Chirica, pentru găsirea unei soluţii care să elimine mizeria ce rămâne în urma aplicării materialului antiderapant. „Trebuie să vedem cum să nu mai facem acea mocirlă pe străzi, ca în ceilalţi ani, când puneam foarte mult nisip, acel nisip maşcat pe care oamenii îl cărau în casă şi erau foarte nemulţumiţi. Sarea, la fel, murdăreşte peste tot, aşa încât încercăm să facem o compoziţie prin care să putem şi circula, dar să nu facem şi foarte multă mizerie în oraş. Probabil că se va schimba compoziţia între nisip şi sare, astfel încât să se poată circula mai bine, întrucât nu cred că îi convine cuiva ca oraşul să fie într-o mocirlă. Am văzut că la Bucureşti se circulă mai bine decât la Iaşi, dar e mizeria de pe lume. Eu pot să schimb compoziţia la Iaşi, să fie mai mult nisip decât sare, dar vom suporta după aceea toată această mizerie şi în maşini, şi în case, şi nu ştiu dacă ne va conveni”, a explicat primarul Gheorghe Nichita. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau