Serviciul de Ambulanță Neamț, chemat în judecată de șase șoferi
Dimensiune font:
Șase din cei 26 de conducători auto care au participat la examenul de definitivare pe post, după pandemie, și au fost respinși, au acționat în judecată Serviciul de Ambulanță Neamț. Aceștia au contestat punctajele obținute la proba interviului, însă comisia de examinare le-a respins contestațiile.
Este vorba de examenul în urma căruia dr. Dan Dorin Morenciu, șefa substației de la Târgu Neamț Elena Preda și șefa stației centrale Piatra-Neamț Luminița Maria Rozoschi au fost acuzați de luare de mită și complicitate, în formă continuată și arestați preventiv în 20 mai. Ulterior, 13 dintre candidați au fost acuzați de dare de mită, dintre care 8 sunt arestați la domiciliu și 5 sunt cercetați în stare de libertate. „Ieri a fost înregistrată la instituție plângerea prealabilă a celor 6 șoferi candidați în examen, prin care cer anularea probei interviului. Dacă au făcut acțiune și în instanță, nu cunosc acest lucru, nu am primit nimic. Referitor la plângerea prealabilă, vom formula un răspuns în termenul legal de 30 de zile”, a declarat preseiprecizează dr. Dorice Albu, managerul interimar al SAJ Neamj.
Pe 18 mai, la doar două zile de la afișarea contestațiilor la rezuiltatele concursului de definitivare pentru șoferi de autosanitară, procurorii DNA și ofițerii anticorupție ai SGA Neamț au organizat flagrantul în urma căruia cele trei cadre medicale au fost reținute. George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau