Şi-a violat fiica şi a muşcat-o de sân!
Dimensiune font:
Judecătorii au răzbunat o tânără de 19 ani care a fost batjocorită chiar de tatăl său. Petru Hogaş (56 de ani, din comuna Schitu Duca) şi-a bătut joc de fiica sa, în perioada 24-25 august 2009. Bărbatul era consumator înrăit de alcool şi, de fiecare dată când întrecea măsura cu băutura, era agresiv cu familia. Din această cauză, soţia sa prefera să-şi petreacă la Iaşi cinci zile pe săptămână. Într-o zi când femeia lipsea, spun anchetatorii, Hogaş a decis să facă sex cu fiica. Ca să se supună poftelor murdare ale săteanului, tânăra a fost ameninţată cu moartea.
După ce a violat-o, bărbatul a mai silit-o să îndure şi alte dovezi ale „afecţiunii” sale. Întâi a pălmuit-o, apoi a muşcat-o de sânul drept. Calvarul fetei s-a reluat a doua zi dimineaţă, la ora cinci, când Hogaş a batjocorit-o din nou. În aceeaşi după-amiază, abia întors de la muncă, bărbatul a vrut să o mai violeze o dată, dar tânăra a reuşit să fugă. Ea s-a refugiat în satul Hiliţa, la sora sa, căreia i-a povestit coşmarul prin care trecuse. Ajuns pe mâna procurorilor chiar la plângerea fiicei sale, Hogaş a povestit că-şi aminteşte vag cele întâmplate, fiindcă era beat. Totuşi, a susţinut că fiica sa ar fi fost cea care l-a provocat. Ieri, pentru viol şi incest, el a fost condamnat la 6 ani de închisoare. (Ş. Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau