SNPAP Târgu Ocna organizează un simpozion pentru siguranţa cetăţeanului
Dimensiune font:
Bacău - Siguranţa cetăţeanului pare o prioritate pentru Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare de la Târgu Ocna. Pentru a doua oară, instituţia de învăţământ organizează în colaborare cu Asociaţia „Sfântul Nicolae cel Milostiv” din Iaşi, Universitatea „George Bacovia” din Bacău şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, Simpozionul cu tema „Siguranţa cetăţeanului în societatea românească, în context european”, care va avea loc joi. În cadrul Simpozionului vor fi abordate şi prezentate comunicări ştiinţifice cu privire la ordinea publică; regimul privativ de libertate; Modalităţi neprivative de executare a pedepsei închisorii; 112- Apelul Unic de Urgenţă; educaţie şi prevenire; analiza şi combaterea fenomenului criminal; situaţii de urgenţă - Apărarea împotriva incendiilor – ISU; protecţie Civilă - managementul dezastrelor; urgenţe umanitare; unităţi de învăţământ - Educaţia pentru viaţă. „La această activitate sunt invitaţi să participe reprezentanţi din partea Inspectorului Situaţiilor de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, Poliţiei din localităţile Târgu Ocna şi Oneşti şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Obiectivul nostru declarat este de a stimula colaborarea între instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, instituţii private, organizaţii non-guvernamentale şi opinia publică”, a declarat inspectorul Silvia Vătavu, purtătorul de cuvânt al SNPAP Târgu Ocna.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau