Societatea de transport local din Suceava câştigă pe seama iernii
Dimensiune font:
* fiindcă Primăria nu are bani să cureţe oraşul, Suceava este blocată în nămeţi * în timp ce maşinile le sunt acoperite de troiene, sucevenii sunt forţaţi să circule cu autobuzele, spre marea bucurie a celor de la TPL
Din cauza căderilor importante de precipitaţii solide din ultimul interval, locuitorii municipiului sunt nevoiţi să aştepte mai mult în staţiile pentru autobuzele şi microbuzele care asigură transportul în comun de călători. Acestea din urmă se deplasează mai greu în trafic, în ciuda faptului că auto-specialele operatorului de salubritate Rosal Grup sunt permanent prezente pe liniile pe care TPL le acoperă. Primarul Ion Lungu a spus ieri, într-o conferinţă de presă, că firma de transport călători are şi de câştigat de pe urma ninsorilor abundente, mulţi dintre suceveni renunţând la autoturismele personale şi apelând la autobuze şi maxi taximetre. „Toate mijloacele de transport public local sunt pe traseu, însă, circulându-se în condiţii de iarnă, se întârzie cu câteva minute, iar oamenii sunt nevoiţi să aştepte mai mult în staţii. Între toate aceste probleme există şi un lucru bun, sucevenii renunţând la maşinile proprii şi mergând cu mijlocele de transport public în comun. Deci, cresc încasările TPL”, declară Lungu. Edilul şef precizează că, pe fondul codului galben de ninsori şi vânt puternic, prin eforturile lucrătorilor Rosal Grup şi Direcţiei Domeniului Public, traficul auto de pe arterele mari decurge în mod acceptabil, în timp ce pe străzile din cartiere, circulaţia lasă de dorit. Lungu a subliniat că se aşteaptă să treacă şi noul val de precipitaţii, după care, cu ajutorul reprezentaţilor asociaţiilor de proprietari şi al sucevenilor - care nu prea pun mâna pe lopată - se va intra şi la degajarea cartierelor. Primarul a precizat că, deocamdată, zăpada nu poate fi transportată în afara oraşului, operaţiunea fiind una foarte costisitoare. Astfel, spre exemplu, după viscolul din luna februarie a lunii trecute, pentru eliberarea de troiene a zonelor principale ale municipiului, de la bugetul local a fost alocată o sumă de 50.000 de lei. „Deocamdată nu se pune să cărăm zăpada din municipiu, pentru că ar fi nişte costuri imense. În luna februarie, am cheltuit peste 500.000 de lei cu transportul troienelor în afara oraşului. De ceea, vom stoca zăpada pe spaţii care nu afectează circulaţia, astfel încât să asigurăm un trafic cât de cât normal, în condiţii de iarnă”, a explicat Ion Lungu.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau