Şofer rănit grav după ce s-a izbit într-un podeţ
Dimensiune font:
El a fost preluat de elicopterul SMURD
Un tânăr de 29 de ani, victimă a unui accident rutier a fost preluat astăzi, în jurul orei 13:30 de un elicopter SMURD, de pe stadionul Areni din Suceava. „Bărbatul este în comă, are traumatism cranio-cerebral cu multiple leziuni sângerânde la nivelul creierului” a spus medicul urgentist Tiberius Brădăţan din cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor- Spitalul Judeţean Suceava. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, joi noapte, în jurul orei 23.30, pe drumul naţional DN 17, în afara oraşului Frasin, Vasile N., de 29 ani, din oraşul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul, la efectuarea unui viraj la dreapta, datorita vitezei neadaptate şi a carosabilului acoperit cu apă, a derapat şi a intrat în coliziune cu un capăt de podeţ. „În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care iniţial a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit diagnosticul -politraumatism din accident rutier, comă gradul 2, necesitând pentru vindecare un număr de 40-50 zile de îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava în vederea efectuării unor investigaţii medicale mai amănunţite” a precizat inspectorul principal Ionuţ Epureanu din cadrul IPJ. El a mai adăugat că şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest datorită leziunilor suferite, însă la Spitalul Judeţean Suceava i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau