Stadionul Municipal Bacău va fi modernizat
Dimensiune font:
Consilierii locali s-au întâlnit, vineri, într-o şedinţă extraordinară pentru a vota proiectul de modernizare a Stadionului Municipal Bacău, a căruia valoare trece de 3,7 milioane de lei. Aceste lucrări sunt necesare pentru că în prezent stadionul arată jalnic, într-o fază avansată de degradare şi dacă nu se intervine cât mai rapid acesta nu poate fi omologat pentru ligile superioare, se arată în proiect. Federaţia Română de Fotbal şi-a trimis reprezentanţi la Bacău şi împreună cu autorităţile locale au constatat că suprafaţa de joc are printre gazon şi trifoi sălbatic dar şi alte buruieni şi este denivelat. Aici este greu să se antreneze şi cei din atletism pentru că pista de alergat are mai mult pământ decât zgură, iar groapa de nisip este doar o groapă, căci nisipul lipseşte. Federaţia Română de Fotbal a mai contribuit şi la modernizarea altor stadioane din ţară şi pentru Bacău ar putea aloca 140.000 de euro pentru sistemul de drenaj, irigare şi însămânţarea gazonului. Astfel primăria ar trebui să mai aloce 3,1 milioane de lei pentru schimbarea la faţă a stadionului. Această investiţie ar crea şi 60 de locuri de muncă. În prezent, echipa de fotbal a Bacăului, Sport Club Bacău este în Liga a II-a, promovând după un campionat pe care l-au încheiat recent pe locul I.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau