Teatrul Luceafărul se pregătește pentru 1 Iunie
Dimensiune font:
Dacă e 1 Iunie, atunci e Ziua Internațională a Copiilor, iar Teatrul Luceafărul e și mai animat decât în celelalte zile ale stagiunii. Din cauza restricțiilor sanitare (care limitează numărul de spectatori la 50 la sută din capacitatea sălii), practic toată săptămâna premergătoare (adică săptămâna în curs) propune în program irezistibil: „Scufița Roșie” (marți, 25 mai, ora 17.30), „Ursul păcălit de vulpe”, (miercuri, 26 mai, ora 17.30), „Punguța cu doi bani” (joi, 27 mai, ora 17.30), „De ziua lui Pinocchio” (vineri, 28 mai, ora 17.30), „Amintiri din copilărie” ( sâmbătă, 29 mai, ora 11), „Privighetoarea” (duminică, 30 mai, ora 10), „Motanul încălțat” (duminică, 30 mai, ora 11.30).
Pentru a dărui bucurie și copiilor din centrele de plasament, artiștii de la Luceafărul îi vor avea ca invitați la un spectacol dedicat lor în exclusivitate: „Un pedagog de școală nouă”, după I.L. Caragiale (luni, 31 mai, ora 11).
Marți, 1 iunie, în foaierul teatrului va rula filmul realizat de video artistul Andrei Botnaru, „Și noi am fost copii”, cu imagini din copilărie și din prezent ale membrilor echipei artistice. Programul de spectacole al zilei va include „Povestea celor trei purceluși” (ora 10) și „Vrăjitorul din Oz” (ora 17.30). Tot pe 1 Iunie, artiștii de la Luceafărul se vor afla și la Londra. Ca o continuare a îndelungatelor relații de colaborare dintre teatrul ieșean și Institutul Cultural Român Londra, acesta din urmă va difuza online din capitala Regatului Unit al Marii Britanii spectacolul „Prințul fericit” după Oscar Wilde (cu subtitrare în limba engleză). „După cum se vede, Brexitul nu constituie un impediment pentru noi pentru producțiile noastre. Avem un parteneriat de cursă lungă cu ICR Londra, care, iată, continuă și în prezent. Spectacolul Prințul fericit este unul foarte modern, în tendințele estetice actuale, iar versiunea cu subtitrare în engleză îl face accesibil și publicului britanic, nu doar aceluia din comunitățil„e românești din Regat”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic la așezământului ieșean pentru copii și tineret.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau