TRAGEDIE în Bacău: Trei copii MORȚI, și un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier
Dimensiune font:
Patru persoane, între care trei copii de 10 luni, 13 ani şi 16 ani, au murit, în timp ce un alt copil de 13 ani a fost grav rănit, după ce un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de persoane care se aflau în faţa unei locuinţe, în Bacău, autoturismul oprindu-se apoi într-un copac.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul a avut loc pe drumul judeţean din localitatea Năstăseni, după ce şoferul unei maşini, un bărbat de 39 de ani, a derapat pe pietrişul de pe carosabil din cauza vitezei excesive, potrivit Mediafax.
Trei copii care se jucau pe marginea drumului în faţa unei locuinţe au fost loviţi în plin de maşinî, care apoi s-a oprit într-un copac de pe marginea şoselei.
În urma accidentului, unul din cei doi copii, în vârstă de 13 ani, a murit în drum spre spital, în timp ce un alt băiat, tot de 13 ani, a fost rănit grav, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Cel de-al treilea copil, în vârstă de şapte ani, a suferit răni uşoare, fără a fi necesară internarea lui în spital.
Totodată, şoferul maşinii, precum şi o adolescentă de 16 ani care se afla pe scaunul din dreapta-faţă şi-au pierdut viaţa, la fel ca şi un bebeluş de 10 luni, care se afla în braţele tinerei.
"Cercetările în acest caz vor continua cu efectuarea unor expertize, în vederea stabilirii exacte a condiţiilor în care a avut loc accidentul. Totodată, pe baza probelor biologice recoltate, se va stabili şi dacă şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii tragediei”, a declarat, joi, responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Bacău, Măriuca Samson.
Şoferul maşinii, care era înmatriculată în Italia, se întorsese la începutul acestei săptămâni din străinătate, iar înainte de producerea tragediei fusese într-un sat vecin să-şi viziteze nişte rude.
Sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau