Tragedie în Suceava. Un incendiu a distrus, în noaptea de joi spre vineri, două garaje
Dimensiune font:
Un incendiu a distrus, în noaptea de joi spre vineri, două garaje dîn localitatea Grăniceşti, județul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Patru autospeciale la fața locului
ISU Suceava a transmis că, la fața locului, pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit, alături de lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Grăniceşti, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2.
„La sosirea echipajelor ardeau generalizat două garaje cu pericol de propagare la casa de locuit şi la construcţiile învecinate. Au ars acoperişul garajului pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, bunuri din interior, precum şi aproximativ 5 metri cubi de cherestea şi 3 metri cubi lemn de foc. În urma incendiului a fost afectat şi un autoturism parcat în proximitatea garajului”, au precizat oficialii ISU
Cauza incendiului
Cel mai probabil, cauza de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau