Tragedie lângă Huși. Trei copii și tatăl lor, spitalizați în stare critică, în urma unei explozii

Dimensiune font:

| 05-02-2024 06:58

* o instalație defectă în baie a produs explozia * salvatorii au găsit în casă două fete cu vârste de șapte, respectiv opt ani, precum și un băiat în vârstă de cinci ani, care prezentau arsuri de gradele I și II la nivelul feței, gâtului, membrelor superioare, toracelui posterior și anterior * și tatăl copiilor a fost găsit rănit, cu arsuri de gradele I și II la nivelul feței și ale membrelor superioare

Caz dramatic petrecut, noaptea trecută, în comuna Stănilești, la o casă unde a avut loc o explozie din cauza butelii defecte. Trei copii și tatăl lor au fost grav răniți în urma exploziei urmate de incendiu. „Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru evacuarea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimelor unei explozii. La intervenție au participat și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. În explozia care nu a fost urmată de izbucnirea unui incendiu au fost surprinse patru persoane, trei copii și un adult. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite patru victime, locuința fiind avariată în baie și într-un hol. Au fost găsiți trei copii, două fete cu vârste de șapte, respectiv opt ani, precum și un băiat în vârstă de cinci ani, care prezentau arsuri de gradele I și II la nivelul feței, gâtului, membrelor superioare, toracelui posterior și anterior. De asemenea, salvatorii l-au găsit rănit și pe tatăl celor trei copii, un bărbat în vârstă de 36 ani, care a suferit arsuri de gradele I și II la nivelul feței și ale membrelor superioare. Cele patru victime au fost evacuate, evaluate și li s-a acordat primul ajutor, ulterior fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși.  Explozia nu a fost urmată de izbucnirea unui incendiu. În urma exploziei a fost avariată baia, planșeul din gips carton, precum și o ușă”, a explicat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Potrivit pompierilor vasluieni cauza probabilă care a dus la producerea exploziei a fost acumulatea gazelor într-un spațiu închis, mai precis, furtunul deteriorat de la o butelie cate alimenta un instant pentru producerea apei calde, în baie a dus la această tragedie.

Tatăl și copiii, transferați de urgență la Iași

Din cauza rănilor grave, victimele au fost transportate la unități medicale din municipiul Iași. Cei trei copii sunt internați în stare critică la Spitalul „Sfânta Maria”, aceștia suferind arsuri grave. „Copiii au fost dirijați de la Huși către Secția de arși a Spitalului clinic de urgență pentru copii Sfânta Maria din Iași, băiatul în vârstă de 5 ani prezintă arsuri pe 25 % suprafață corporală, arsuri de gradul II, III plus arsuri de căi aeriene motiv pentru care este în continuare intubat. Fetița de 7 ani prezintă arsuri pe 10 % din suprafața corporală, grad II si III. Cu edem de căi aeriene și ea este în continuare intubată, iar fetița în vârstă de 8 ani cu arsuri de gradul II și III, 15 % suprafață corporală, fără arsuri de căi aeriene, pacienta a fost detubată. Cei trei pacienți au primit tratamentul chirurgical specific marelui ars. În zilele următoare, în funcție de evoluția lor, se va decide transferul către alt centru de arși”, a spus Dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Iași.

Si tatăl acestora a ajuns la Iași, la Spitalul „Sfântul Spiridon”. „Din explozia de la Vaslui a fost adus în unitatea primire urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon un bărbat de 36 de ani, cu arsuri secundare exploziei de butelie, arsuri la nivelul extremității cefalice la nivelul regiunii cervicale, deci a gâtului circumferențiale și la nivelul mâinilor bilateral. Am aproximat suprafața arsă la 15 % și arsurile sunt de gradul II și III. A fost decisă sedarea, analgezia, intubația orotraheală și începerea ventilației mecanice pentru a permite o sedare profundă și intervenția care s-a făcut în sala de operație în clinica de chirurgie plastică și arsuri unde pacientul va rămâne internat pentru tratament de specialitate”, a spus prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

Un alt copil din Vaslui, ars în locuință, în weeekend

Tot la Vaslui, în weekend au avut loc un alt incendiu puternic, în localitatea Mânzătești, din cauza jarului căzut din sobă. Un copil de 10 ani  a fost transferat la București cu arsuri pe 70% din suprafața corpului. Băiatul a fost scos din flăcări de un adolescent de 17 ani, iar un vecin, în încercarea de a-l salva, a plecat cu el cu mașina spre spital. „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. În locuință se aflau două persoane, un adult și un copil. Copilul în vârstă de aproximativ zece ani a fost scos din incendiu, de către adultul în vârstă de 17 ani, minorul suferind arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corporală (gât, membre superioare și inferioare). Până la sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre vecini a luat copilul în vârstă de 10 ani și a plecat cu el spre cel mai apropiat spital. Ambulanța SMURD pentru terapie intensivă mobilă s-a întâlnit pe drum cu autoturismul în care era transportat minorul, a preluat victima, i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care l-a transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Elena Beldiman Vaslui. Începând cu ora 13:10, copilul în vârstă de 10 ani a fost preluat de un elicopter SMURD,  fiind transportat la o unitate medicală din municipiul București”, a transmis ISU Vaslui.

Din păcate, pentru acesta șansele de supraviețuire sunt mici, spun medicii. Maria STANCU, Laura RADU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Consulul a vrut un „tramvai al Olandei” pe străzile din Iași
08/04/2025 20:46

De luna aceasta, pe străzile din Iasi va circula un nou tramvai personalizat. Este vorba despre un tramvai dedicat Olandei, acesta fiind făcut chiar la dorinta Consulatului Tărilor de Jos. Este cel de-al tre ...

Tratament de ultimă generație, la IRO
08/04/2025 20:45

Din această săptămană, la Institutul Regional de Oncologie Iaşi se poate efectua un tratament de radioterapie realizat cu ajutorul tehnologiei „respiratory gating”. Această tehnică avansată ...

Tânăra care a croșetat coiful dacic a dat lovitura
08/04/2025 20:42

* după ce clipul postat de ea s-a viralizat, Alexandra a primit zeci de comenzi de la doritorii unui exemplar croşetat al faimosului simbol dacic, multe dintre acestea chiar si din Olanda * ea a initiat si un ...

Bacalaureatul, o eternă problemă
08/04/2025 20:39

* conform datelor oficiale transmise de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, s-au inregistrat doar patru note de 10 la Limba şi literatura romană, 33 de note de 10 la proba obligatorie de profil (matematică ...

Cât timp fac ieșenii până la spital? Mult prea mult, anunță Uniunea Europeană!
08/04/2025 20:34

Romanii fac cu mult peste limita pe care o doreste Uniunea Europeană, ca timp parcurs pană la spital, in caz de nevoie. Un raport recent arată că in Romania mai mult de jumătate din populatie face cu mult ...

Medicii răsuflă ușurați: doar 52 cazuri de gripă într-o săptămână
08/04/2025 18:44

Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică si Control Boli Transmisibile din cadrul Directiei de Sănătate Publică Iasi, in săptămana 31 martie – 6 aprilie s-au inregist ...

Primarul Mihai Chirica a participat la Forumul Economic de la Chișinău
08/04/2025 17:43

Timp de două zile pe 7 si 8 aprilie, capitala Republicii Moldova a fost gazda unui eveniment de anvergură internatională - Forumul Economic de la Chisinău. Organizat de International Business Society si des ...

Cum explorezi Iașul cu buget redus – ghid sincer pentru turiști și localnici
08/04/2025 17:33

Iasul e un oras care se lasă descoperit lent, cu răbdare si ochi deschisi. Nu e nevoie de cheltuieli mari ca să-i simti profunzimea. La prima vedere, pare dominat de clădiri somptuoase si cafenele moderne, ...

În Iași, la Pașcani și Hârlău a fost lansat „Raftul cu bunătăți locale”
08/04/2025 17:11

* specialistii subliniază că sustinerea micilor producători trebuie să vină atat prin stiintă si inovatie, cat si prin implicarea retailerilor, prin crearea de spatii speciale dedicate produselor locale, ...

O primărie din Iași, falimentată de deciza judecătorilor. Mașina primarului, confiscată
08/04/2025 17:10

* executorul judecătoresc a confiscat masinile Primăriei Băltati! * acesta a pus in aplicare o decizie a Curtii de Apel Iasi, care a stabilit că  primarul din Băltati a generat unei societăti comerci ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei