Transport ilegal de animale vii, oprit de poliţişti în Corni!
Dimensiune font:
Doi tineri au fost depistaţi transportând 11 bovine, deşi nu aveau acte şi o parte din animale nu erau înregistrate * ei au fost amendaţi cu 3.000 lei
Mihai S., de 31 de ani şi Dănuţ S., de 26 de ani, transportau animalele în două autoutilitare înmatriculate în judeţul Iaşi, ei fiind opriţi în trafic joi de poliţiştii Secției Rurale nr. 2 Corni. Poliţiştii au constatat că transportul nu era însoţit de documente sanitar-veterinare, iar o parte din animale nu erau identificate și înregistrate, cei doi conducători auto declarând că acestea urmau a fi predate unui abator de pe raza judeţului Botoşani. „Faţă de Mihai S. şi Dănuţ S. a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum total de 3.000 lei. De asemenea, cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Inspectoratul de Poliţie Judeţean, în vederea stabilirii tuturor aspectelor privind provenienţa animalelor şi modul de comercializare a acestora”, a precizat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau